FC Petrolul a făcut un gest de suflet pentru copiii defavorizați la Ploiești Shopping City


Ploiești, 17 decembrie: Echipa FC Petrolul a oferit o zi specială celor peste 200 de copii din centrele de plasament ale DGASPC Prahova la Ploiești Shopping City. Astfel, luni, 16 decembrie, jucătorii ploieșteni le-au dat întâlnire micuților la primul mall din Ploiești pentru o incursiune de o zi în Fabrica lui Moș Crăciun.

Evenimentul a debutat cu proiecția filmului de desene animate 3D ”Khumba”, la Cinema City, a continuat cu prânzul servit la Grillandia, după care, copiii i-au așteptat cu mai multe surprize pe fotbaliștii și antrenorii Petrolului.

Pe lângă suvenirurile de Crăciun confecționate special pentru întâlnirea cu jucătorii, copiii le-au prezentat petroliștilor mai multe colinde în cadrul unei serbări desfășurate lângă bradul din Ploiești Shopping City, în spațiul special amenajat de sărbători pentru micuți – Fabrica lui Moș Crăciun. Componenții Petrolului le-au oferit cadouri constând în fulare și fesuri personalizate, alături de dulciuri, fructe, sucuri și covrigei, produsele fiind asigurate de către Carrefour și plafarul Cufărul Verde.

”Suntem mulțumiți și bucuroși că am reușit să le oferim copiilor o zi specială, pe care sperăm că nu o vor uita prea curând. Faptul că au ieșit din centrele lor, că au văzut un film, poate primul din viața lor, că au mâncat ceva bun și că s-au întâlnit cu fotbaliștii, pentru ei contează enorm.”, a declarat antrenorul Cosmin Contra.

La rândul său, Haubert Guilherme, care a ținut să împartă cele mai multe cadouri, și-a manifestat bucuria că a participat la un asemenea eveniment: ”Și în Brazilia sunt mulți copii neajutorați, așa că știu cât de greu le este și celor din România, dar cu asemenea gesturi vor realiza că viața are și momente frumoase”.

Directorul adjunct al DGASPC, Alexandru Bocioacă, a ținut să mulțumească FC Petrolul Ploiești și partenerilor săi pentru această inițiativă, o adevărată premieră pentru copiii din centrele de plasament: “Au fost foarte încântați, o zi în afara centrelor pentru ei reprezintă foarte mult, iar ceea ce s-a întâmplat astăzi le-a depășit toate așteptările. În numele instituției pe care o reprezint, mulțumesc clubului Petrolul și celorlalte firme pentru acest gest superb”.

Evenimentul a avut loc în cadrul Ploiești Shopping City, în parteneriat cu Carrefour, restaurantul Grillandia, plafarul Cufărul Verde, Cinema City și DGASPC Prahova.

Ploieşti Shopping City organizează în perioada 12 – 15 decembrie Targul de Iarnă


Ploieşti Shopping City organizează în perioada 12 – 15 decembrie Targul de Iarnă, unde vizitatorii vor găsi bucate tradiţionale, precum brânzeturi, preparate din carne de porc sau dulciuri, cât şi obiecte lucrate de mesteşugari. În plus, clienţii mall-ului pot cumpăra un cadou deosebit şi din cadrul Târgului de Antichităţi, desfăşurat în aceeaşi perioadă.

Pe parcursul celor patru zile, expozanţii vor aduce bunătăţi de Crăciun, printre care preparate din carne de porc şi brânzeturi de la Mărginimea Sibiului, turtă dulce sau acadele. Cei care doresc să le facă daruri tradiţionale persoanelor dragi pot alege să cumpere obiecte de artizanat lucrate de mesteşugarii veniţi din ţară, precum ceramica de Argeş. Mai mult, pentru o atmosferă completă de sărbători, cei ce trec pragul mall-ului în această perioadă pot servi vin fiert sau ciocolată caldă. Târgul este deschis zilnic la Ploieşti Shopping City în perioada 12 – 15 decembrie, între 10:00 şi 22:00 şi este amplasat pe terasa din zona Food Court, lângă patinoar.

Tot în această perioadă, vizitatorii Ploieşti Shopping City pot face un dar diferit, alegând din varietatea de obiecte vechi expuse în cadrul Târgului de Antichităţi. Pasionaţii vor găsi aici pendule, gramofoane, tablouri, statuete Beethoven din marmură sau bronz, piese de mobilier de epocă, cât şi obiecte de filatelie sau numismatică. Vor fi prezenţi peste 15 colecţionari din oraşe precum Sibiu, Constanţa, Satu Mare, Bucureşti, Braşov, Suceava. Târgul este deschis zilnic în perioada 12 – 15 decembrie, între 10:00 şi 22:00.

Cele două evenimente fac parte din campania de iarnă desfăşurată de Ploieşti Shopping City. În timp ce părinţii pot alege cadouri pentru cei dragi, copiii se pot bucura de Fabrica lui Moş Crăciun, unde au ocazia să devină ajutoarele spiriduşului şef şi să înveţe să construiască jucării, să împacheteze cadouri şi să creeze felicitări.

Fabrica lui Mos Craciun te asteapta la Ploiesti Shopping City


: Ploieşti Shopping City găzduieşte începând de  joi , 5 decembrie, Fabrica lui Moş Crăciun, unde cei mici au ocazia să devină ajutoarele spiriduşului şef pentru pregătirea cadourilor. Copiii  vor avea parte de ateliere dedicate unde vor învăţa să construiască jucării, să împacheteze cadouri şi să creeze felicitări. În plus, vizitatorii se pot bucura şi de caravana Coca Cola, Târgul de Cadouri, de patinoar sau de tombola cu premii.

Fabrica lui Moş Craciun – Copiii devin spiriduşi

Ploieşti Shopping City pregăteşte o experienţă unică pentru copii şi organizează ateliere speciale unde cei mici, sub îndrumarea spiriduşului şef, vor învăţa să construiască jucării, să împacheteze cadouri şi bomboane şi să facă felicitări. În plus, aceştia se pot fotografia cu Moş Crăciun şi cu spiriduşii şi vor avea parte de cadouri, jocuri şi poveşti. Organizatorii le-au pregătit celor mici multe alte surprize, printre care şi diploma şi insigna care atestă rolul de ajutor al lui Moş Crăciun. Fabrica lui Moş Crăciun este deschisă zilnic, de luni până joi, între 10:00 şi 14:00 şi între 16:00 şi 20:00, iar sâmbătă şi duminică, între 11:00 şi 21:00.

Caravana Coca Cola – Lumina generată de telefonul mobil se transformă în decoraţiuni de Crăciun

Caravana Coca Cola “Şi tu poţi fi Moş Crăciun” ajunge pe 7 decembrie şi în oraşul Ploieşti, în parcarea Ploieşti Shopping City. Locuitorii îşi pot dona energia telefoanelor mobile, printr-un automat special, pentru a decora cu luminiţe de Crăciun un sat izolat din România – Pietroasele. Automatul va măsura lumina generată de telefonul mobil prin intermediul unui panou fotovoltaic, iar energia donată va fi tranformată în decoraţiuni de Crăciun. Ploieştenii sunt aşteptaţi şi la colţul lui Moş Crăciun unde pot câştiga cadouri precum rame foto, camioane de jucărie Coca Cola şi poze cu Moş Crăciun.

Cei ce trec pragul mall-ului în aceste zile se vor bucura şi de Târgul de Crăciun, organizat de Ploieşti Shopping City în parteneriat cu Camera de Comerț și Industrie Prahova. Până pe 8 decembrie, vizitatorii vor putea alege dintre sute de cadouri: decoraţiuni, bijuterii, produse hand-made, dulciuri sau antichităţi. Totodată, cei ce aleg sa vină în mall în această perioadă se pot distra la patinoarul deschis pe terasa din zona de food court.

În plus, tombola cu premii instant continuă până pe 7 ianurie 2014. Clienţii pot participa prin cumpărături de minim 200 de lei în oricare din magazinele Ploiești Shopping City, pe baza unui cupon răzuibil pe care îl vor găsi la punctul de informare.

Atmosfera sărbătorilor vine în weekend la Ploiești Shopping City


Atmosfera sărbătorilor vine în weekend la Ploiești Shopping City:
Târg de Cadouri, oferte de Black Friday, tombolă cu premii, feerie  pe patinoar și evenimente pentru copii.

Ploiești Shopping City dă startul cumpărăturilor de sărbători și anunță un weekend plin de evenimente. Cei ce trec pragul celui mai mare mall din Ploiești pot vizita Târgul de Cadouri, organizat de în parteneriat cu Camera de Comerț și Industrie Prahova și se vor putea bucura de promoțiile speciale de Black Friday, de o tombolă cu premii instant, dar și de momente speciale alături de prieteni si familie, pe pationarul de pe terasa mall-ului.

În plus, cei mici au parte de 2 evenimente dedicate acestora, Fastrackids – programul american complementar numărul 1 în lume în dezvoltarea personală a preșcolarilor și campania de plantare “Teii cu nume”. Ambele evenimente vor avea loc sâmbătă, 30 noiembrie.

Black Weekend (29.11.-1.12.2013) cu oferte prelungite de Black Friday

Ultimul weekend din luna noiembrie marchează cele mai importante zile de reduceri ale anului: Black FRIDAY plus încă 2 zile de reduceri pentru clienții Ploiești Shopping City! Magazinele și restaurantele din Ploiești Shopping City se alătură campaniei, oferind reduceri masive, care ajung până la 70%, dar și oferte promoționale.

Printre chiriașii participanți la Black Friday se numără Carrefour, New Yorker, Reserved, Douglas, B&B Collection, Splend’or, Be in Time, Kendra, Sephora, Benvenuti, Gatta, Marionnaud, Jolidon, KFC, Leonardo, All Shoes, Arsis, Max, Meli Melo, Optica Express, Ray Sport, Secuiana, Coquette Boutique, Tutti Cafe, Gizell, Top Shop, Grillandia, Tuty Sport, Michael Steak’s, Vodafone, Yves Rocher, Zoomania, Mizar, Cufărul Verde, Coccodrillo și Mobile Trends, iar cea mai mare parte din acești comercianți își vor prelungi ofertele pe toată perioada weekend-ului.

Daruri pentru toate vârstele la Târgul de Cadouri

Începând cu 29 noiembrie și până pe 8 decembrie, Ploiești Shopping City găzduiește Târgul de Cadouri organizat în parteneriat cu Camera de Comerț și Industrie Prahova, cu ocazia Sfântului Andrei și Moș Nicolae. Vizitatorii Ploiești Shopping City vor intra în atmosfera sărbătorilor și vor putea alege dintre sute de idei de cadouri pentru persoane de toate vârstele, de la copii la bunici. Expozanții le propun vizitatorilor bijuterii și gablonțuri, decorațiuni de sărbători, produse hand-made, obiecte de decor din sticlă și pietre semiprețioase, antichități, dulciuri, bunătăți tradiționale, dar și multe cadouri.

Totodată, cei ce aleg să își petreacă weekend-ul în mall-ul preferat al Ploieștiului se vor putea bucura de patinoarul recent deschis pe terasa din zona de food court a mall-ului.

Evenimente pentru cei mici: programul Fastrackids și campania de plantare “Teii cu nume”

Sâmbătă, 30 noiembrie, cei mici sunt așteptați să se bucure de două evenimente dedicate lor. Fastrackids, programul educațional american complementar numărul 1 în lume în dezvoltarea personală a preșcolarilor, va avea loc între orele 10:00 și 18:00. Programul se adresează copiilor cu vârste între 2 și 8 ani și constă în experimente, desene pentru dezvoltarea motricității, jocuri in echipă, relaționare direct cu copilul. Scopul final al tuturor acestor acțiuni este de a transforma dorința de a descoperi, pe care toți cei mici o au înnăscută, în pasiune pentru învățare.

Tot sâmbătă va avea loc și campania de plantare “Teii cu nume” în zona din jurul mall-ului Ploieşti Shopping City, în cadrul proiectului “ Siati – Școala de flori”. Peste 300 de elevi de la şcoli din Ploieşti, dar şi din alte localități ale judeţului Prahova sunt așteptați să ia parte la această acțiune. Fiecare tei va purta o etichetă cu numele copilului care l-a plantat, căreia ulterior organizatorii campaniei de plantare îi vor da o formă rezistentă în timp.
Sponsorii evenimentelor Fastrackids și „Teii cu nume” sunt Siati – Școala de Flori, Restaurantele La Cuccina, La Nașu, Grillandia, precum și Plafarul Cufărul Verde.
Tombola cu premii instant continuă

Tombola cu premii instant care a început în data de 15.11.2013 continuă și în acest weekend. Cei ce fac cumpărături de minim 200 lei în oricare din magazinele din Ploiești Shopping City, participă pe loc la tombola organizată de centrul comercial și pot câștiga unul din miile de premii instant puse în joc în baza cupoanelor răzuibile pe care clienții le pot găsi la punctul de informare.

Nunta perfectă, de la rochia de mireasă la luna de miere, la Târgul de Nunți de la Ploiești Shopping City


 

Ploiești, 21 noiembrie: Ploiești Shopping City organizează în perioada 22 – 24 noiembrie cea de-a doua ediție a Târgului de Nunți, eveniment ce prezintă cele mai noi trenduri în materie de rochii de mireasă, dar și multe alte ingrediente necesare unei nunţi perfecte precum decorațiuni inedite, săli de evenimente, fotografi profesionişti, servicii video, agenţii full-service organizatoare de nunţi şi propuneri pentru luna de miere.

Pe parcursul celor 3 zile, peste 15 expozanţi propun viitorilor miri promoţii, oferte speciale şi concursuri pentru o organizare perfectă a nunţii mult visate. Specialiştii oferă consiliere după ultimele tendinţe în ceea ce priveşte ţinuta mirilor, decorul nunţii, invitaţiile, muzica sau pachetele foto-video.

Rochie de mireasă unicat și prezentare de modă

Vizitatoarele celei de-a doua ediţii a Târgului de Nunţi pot alege din zeci de modele de rochia de mireasă mult dorita. Atracţia evenimentului este însă o piesă unicat, creată de designerul Laura Bunea special pentru acest târg. În plus, cei ce vin în weekend la Ploieşti Shopping City vor avea parte şi de o prezentare de modă cu rochii de mireasă organizată de Astyle împreună cu Make-up artistul Larisa-Adela Cîmpeanu şi fotograful Cristi Cîmpeanu, sâmbătă de la orele 17:00.

Fântână de ciocolată şi candy bar

Din cadrul Târgului de Nunţi nu vor lipsi nici „Mesele Talentate”, ce au un design special asortat temei nunţii alese şi sunt mobile, putând să se plimbe printre invitaţi cu diferite preparate culinare sau băuturi. Dulciuri dintre cele mai diverse, printre care şi o fântână de

ciocolată sau candy bar-uri, vor face de asemenea parte din oferta expozanţilor.

Viitorii miri vor avea parte și de o tombolă, printre premii numărându-se și o ședință foto profesională Engagement realizată de fotograful Cristi Cîmpeanu, cu make-up inclus semnat de Larisa-Adela Cîmpeanu.

Târgul de Nunţi poate fi vizitat zilnic începând de vineri, 22 noiembrie şi până duminică, 24 noiembrie, în cadrul Ploieşti Shopping City între orele 10:00 – 22:00.