Asociatia Ro Smile si elevii voluntari din Ploiesti au participat la Campania “Let’s do it” Ploiesti 2014


Astăzi,sâmbătă 27 septembrie 2014,membrii Asociaţiei Ro Smile Ploieşti în colaborare cu Primăria municipiului Ploieşti şi Rosal Grup ( filiala Ploieşti ) respectiv elevi voluntari de la scoliile şi liceele din Ploieşti au participat la ediţia de acest an a Campaniei “Let’s do it -Ploieşti 2014 “.
Aceştia şi-au dat întâlnire la ora 9 dimineaţă,pe esplanada Palatului Culturii şi s-au îmbarcat în 3 autobuze pentru a merge spre locurile unde urma cologizarea zonelor din Ploieşti.
Atât membrii Asociaţiei Ro Smile cât şi elevii voluntari au participat la strângerea deşeurilor menajere de la marginea străzilor din periferia muncipiului Ploieşti .
Pe stradă Trasnformatorului din ” urbea lui nenea Iancu “localnicii au asistat şi mai mult au încurcat acţiunea .
Un locuitor al străzii respective dădea vină pe primar şi pe rromi din zona pentru mormanele de gunoi aflate pe câmpul din faţă curţii acestuia.
“Să vină primaru ‘să facă curatenite,nu să-şi bată joc de copii ăştia. El vrea să-l votăm,aduce pilote,dar să amendeze ţiganii ăştia cu căruţele şi maşinile ,care aduc gunoi,nu poate …”a spus foarte nervos bărbatul.
Pentru a nu degenera într-un scandal , a venit şi poliţia,a făcut câteva constatări şi a plecat fără a aplică o amendă .
Peste 300 de kilograme de deşeuri menajere au fost adunate în saci de plastic şi duşi de Rosal la rampă de gunoi.
Per total , acţiunea de azi a fost reuşită,voluntarii reuşind să răspundă cu prompitudine apelului lansat de Asociaţia Ro Smile ( Ploieşti ) privind prezenţa la Campania “Let’s do it -Ploieşti 2014 “.
Eveniment organizat de Asociaţia Ro Smile,Primăria municipiului Ploieşti şi Rosal Grupa ( filiala Ploieşti ).
Parteneri media : http://www.crainicul.ro si InfoPloiestiCity

EXCLUSIV ( on-line ) PENTRU INFOPLOIESTICITY. FLASH-INTERVIU CRISTINA GHEORGHE. Singurul trainer ( din Prahova si Romania ) de kangoo jumps care preda in Canada . ” – Sunt o persoana caruia ii place linistea, prefer sa ma relaxez si sa visez la tot ceea ce mi-as dori sa mi se intample.


Cristina Gheorghe a acordat în urmă cu 2 ani un INTERVIU EXCLUSIV pentru INFOPLOIESTICITY.

Tânăra ,drăguţă ,spontană,modestă şi mereu cu zâmbetul pe buze , singurul trainer ploieştean şi român de aerobic –  kangoo jumps care preda în Canada a fost impresionată şi surprinsă la solicitarea noastră de a ne acordă un flash interviu.

Aşa cum ne-a obişnuit “Cris” aşa cum îi spun prietenii a găsit câteva minute să răspundă la câteva întrebări,bine-nţeles neuitandu-şi prietenii ,printre care şi cei de la Fitness Nico , de care îi este dor şi prin intermediul nostru ÎI SALUTĂ ŞI ÎI PUPĂ .

Cine este Cristina Gheorghe ?

S-a născut pe 8 martie 1987 la  Ploieşti şi este căsătorită.

Cristina urăşte să fie obligată să facă ceva ce nu-i place şi nu agreează persoanele fără simţul umorului sau cele care îi strică ziua.

Pasiunile ei sunt:….sportul ( să facă cât mai mult sport),apoi să se uite la vreun film ,să navigheze pe internet şi să se plimbe în aer liber.

Primul atestat în aerobic în septembrie 2009 ( la Başcov,jud.Argeş).

Cristina se declara o ” fire sensibilă ,romantică,pretenţioasă ( la alegerea prietenilor).”

Cristina Gheorghe  a fost gimnastă de performanţă la clubul sportiv Petrolul Ploieşti timp de 8 ani.

După 4 ani de “repaus” s-a gândit să se “întoarcă la sport” ceea ce a determinat-o să devină instructor voluntar la una dintre cele mai cunoscute săli de fitness din Ploieşti ( N.r. WELLNESS CLUB NICO – FITNESS NICO ) ,apoi a urmat să se angajeze că antrenor fitness…

A ajuns să predea Kangoo Jumps printr-o circumstanţă fericită,în septembrie 2009,Nicoleta Mocanu ( manager general Wellness Club Nico ) fiindu-i elevă.

De atunci între cele două s-a legat o prietenie adevărată ( n.a. cele două fiind născute în aceeaşi luna,dar în ani diferiţi )…şi aşa Cristina Gheorghe a devenit trainner kangoo jumps la Wellness Club Nico Ploieşti şi unul dintre cei mai buni instructor de fitness-aerobic din Prahova .

Pentru a deveni instructor internaţional,a urmat cursuri în localitatea  Başcov( Argeş), în Bucureşti şi în Ungaria. Ambiţioasă Cristina , a luat examenul cu brio, şi a devenit  şi component al echipei României de kangoo jumps.

“Când am intrat prima dată în sala, nu ştiam nimic. Dar am dat drumul la muzică şi mi-am lăsat corpul să se mişte în ritm. Nimeni nu şi-a dat seama că nu ştiam, de fapt, mişcările” îşi aminteşte ( pentruziarul Adevarul  editia de Ploiesti ) Cristina.

Tânăra şi drăguţă instructoare a urmat specializări   internaţionale în Italia şi a fost printre primii instructor care au adus spinning-ul în Ploieşti, un tip complicat de antrenament cu bicicletele, dar şi fitbox, exerciţii derivate din boxul băieţilor.

Cristina Gheorghe poate fi caracterizată  în 4 cuvinte: ” ambiţioasă,drăguţă,dinamică  şi sociabilă “

Personal , am avut deosebită plăcere să o “descopăr” predând o ora de kangoo jumps la sala de fitness Wellness Club Nico , ora acesteia făcând parte din Campania naţională  ” Kangoo Jumps salvează vieţi”.

După aceea ora am reuşit să facem cunoştinţă şi ideea unui interviu (primul )  a venit ad-hoc deoarece Cristina este una dintre cele mai bune antrenoare de kangoo jumps ( din România) şi o fire sociabilă şi modestă.

Chiar daca Cristina a plecat de 2 ani din tara ,aceasta  nu a uitat de prieteni si Romania .

Mai multe aici : https://prahovazidezi.wordpress.com/2012/03/14/exclusiv-infoploiesticity-cristina-gheorghe-una-dintre-cele-mai-bune-antrenoare-de-fitness-kangoo-jumps-din-prahova-se-destăinuie-2/

Flash Interviul…

INFOPLOIESTICITY : Bună.Ce mai face Cristina Gheorghe ? 

CRISTINA GHEORGHE :

“ Sunt foarte bine…Mulţumesc.”

INFOPLOIESTICITY : De peste 2 ani în Canada.Cum te-ai acomodat şi cum te privesc canadienii ? 

CRISTINA GHEORGHE :

“ Mi-a fost foarte greu la început, dar cu ajutorul lui Dumnezeu am reuşit într-un final să mă acomodez şi să încep să iubesc această ţară. Mi-am făcut foarte mulţi prieteni, de toate naţionalităţile. Pot spune despre canadieni că sunt “diferiţi”, simt că sunt într-o altă lume.”

INFOPLOIESTICITY : Care este una dintre cele mai frumoase amintiri din carieră ta de instructor?

CRISTINA GHEORGHE :

 “Toate amintirile au partea lor frumoasă, mi-ar fi foarte greu să spun care e cea mai frumoasă.

INFOPLOIESTICITY : Eşti trainer de kangoo jumps …Cum a fost primit k.j. în Canada ?

CRISTINA GHEORGHE :

 “  Kangoo Jumps a apărut  în Canada acum  3 ani. Oamenii de aici sunt foarte deschişi la tot ceea ce este nou, dar spre surprinderea mea nu au curajul să încerce Kangoo Jumps .

INFOPLOIESTICITY : Zi-ne o experienţă funny de la o ora a ta ( o clasa ) .

CRISTINA GHEORGHE :

 “Ohh, îmi este ruşine să povestesc… lol. În prima mea clasa de KJ în Canada am vorbit numai prin semne pentru că nu ştiam limba engleză foarte bine, şi îmi era extrem de ruşine.  Cred că a fost cea mai funny clasa din carieră mea. “

 INFOPLOIESTICITY :  Eşti o persoană activă şi mereu zâmbitoare, care este secretul optimismului tău?

CRISTINA GHEORGHE :

“ Niciodată să nu îţi faci griji pentru ziua de mâine. “

INFOPLOIESTICITY :  Marea sau muntele? –

CRISTINA GHEORGHE :

“ Marea, bine- nţeles.

INFOPLOIESTICITY :   Ultima carte citită/ultimul film văzut…

CRISTINA GHEORGHE :

“  Ultima carte : Patimă roşie – Mihail Sorbul (long time ago) . Ultimul film : Transformers 

INFOPLOIESTICITY :  Ce muzică asculţi la drum lung?

CRISTINA GHEORGHE :

 “ Depinde de starea pe care o am în acel moment, îmi plac toate genurile de muzică.

INFOPLOIESTICITY :   Ce sport extrem ai practică?

CRISTINA GHEORGHE :

“  Am făcut bungee jumping, dar mi-aş dori din suflet să sar cu paraşuta. 🙂 “

INFOPLOIESTICITY : Când ai avut ultima dată emoţii?

CRISTINA GHEORGHE :

 “ Emoţii am la fiecare început de zi. “

INFOPLOIESTICITY : Te consideri o persoană norocoasă?     

CRISTINA GHEORGHE :

“ Sunt foarte norocoasă … pentru că mă iubeşte Dumnezeu.

INFOPLOIESTICITY :  Pune-ţi o singură întrebare…

CRISTINA GHEORGHE :

“ Să-mi pun eu singură o întrebare? .. hmm … Dacă nu aş fi instructor, oare care ar fi fost meseria mea în toţi anii precedenţi??? “

INFOPLOIESTICITY :  Cel mai exotic loc unde ai susţine o demonstraţie de kangoo jumps ?

CRISTINA GHEORGHE :

“ Pe Insula Bora-Bora.

INFOPLOIESTICITY :   De ce k.j. ?

CRISTINA GHEORGHE :

 “ Pentru că am întâlnit o persoană deosebită care mi-a dat ocazia să cunosc acest sport şi pentru că m-am îndrăgostit pe loc de el. “

INFOPLOIESTICITY :Unde te vezi peste 30 de ani ?

CRISTINA GHEORGHE :

 “ Tot în Canada, dacă nu se va schimbă nimic în România din punct de vedere politic. “

INFOPLOIESTICITY :Ce faci în timpul liber ?

CRISTINA GHEORGHE :

“ Sunt o persoană căruia îi place liniştea, prefer să mă relaxez şi să visez la tot ceea ce mi-aş dori să mi se întâmple. “

Un mesaj pentru cititorii noştri şi prahoveni …

CRISTINA GHEORGHE :

 “ Va mulţumesc pentru cele 5 minute acordate să citiţi acest articol. O zi bună!

N.R. ÎI MULŢUMIM CRISTINEI PENTRU TIMPUL  ACORDAT ŞI ÎI URĂM MULT SUCCESS ÎN CONTINUARE !

 

Conventia de fitness MANIFEST LIFE- CAMPINA 2013


Conventia MANIFEST LIFE- CAMPINA se va desfasura ,vineri,6 septembrie a.c.,si vor fi  7 clase de aerobic  a cate 30-40 minute, fiecare clasa.

” Instructorii ( Numiti intr-o conventie “presenteri” ) care vor urca pe scena sunt dintre cei mai cunoscuti si mai pregatiti, si ne mandrim cu faptul ca i-am putut convinge de valoarea unei initiave intr-un oras in care evenimente de acest nu s-au mai realizat. Iata ce programe am pregatit pentru ca publicul sa faca sport pentru viata alaturi de profesionisti –  in aer liber, in centrul orasului, in atmosfera de “celebrare a vietii”.”

a declarat Clara Leica ,unii dintre instructorii care organizeaza acest eveniment.

Cele 7 clase sunt :

*REBOUND  AAS ( aerobic pe trambuline) , clasa predate de Dana Boros.

Dana Boros este lector la Federatia Romana Sportul Pentru Toti (FRSPT),  Master Trainer ReboundAAS , reprezentant in Romania al Conceptului de fitness “Steel Programs” ,  instructor international KANGOO JUMPS ,  Master Trainer Rebound AAS (Interval/Combat/Dance  Jump, Total Body Jump Workout) .

* KANGOO JUMPS cu  Cristina Androne ,  instructor international KANGOO JUMPS , CAPOEIRA AEROBIC.

Pentru realizarea acestei clase beneficiem de atentia si grija speciala a Master Trainer-ului Kinga Sebesteyn, care a introdus conceptual KJ in Romania.

*STEEL TONIC – un program revolutionar de cardio si tonifiere introdus in Romania de LOTUS SPORT (initiator Fernando Gorini) , si prezentat la Campina de Master Trainer Tunde Covacs ( Cluj Napoca ) 

*X-TEMPO, – program nou si revolutionar initiat de italianul Joan Altisen si prezentat la Campina de Master Trainerii  Mihaela Opria si Marius Grancea, din

 Brasov.

* BOKWA Fitness®   – un program cardio de grup extrem de îndrăgit în Europa și în Statele Unite, prezentat de Rustam Haceaturov ,  singurul instructor autorizat de Bokwa Internațional.

Rustam Haceaturov  este, de asemenea, specializat in multe alte programe cum ar fi Steel Tonic, Steel Training, Zumba® Fitness, Zumba Ton

ing®, Aqua Zumba®, step sau clase de antrenament funcțional.

* Zumba Fitness –  programul de dans-fitness cel mai cunoscut din lume,ce incorporeaza inteligent exercitii de aerobic, exercitii de tonifiere musculara si antrenament pe intervale prin alternanta ritmurilor de salsa, merengue, cumbia, bachata, cha-cha, reggaeton, samba, rumba sau flamenco. 

Ce inseamna evenimentul Manifest Life ?

PREZENTAREA PROIECTULUI

 Proiectul MANIFEST LIFE! are ca scop deschiderea spre viata sanatoasa si armonioasa prin educatie fizica, nutritie si abordare mentala pozitiva.  

Acest proiect  este initiat de catre Asociatia Frizzly  si cofinantat de catre Primaria Municipiului Campina si Consiliul Local.

Aportul educativ pe care o astfel de initiativa il are in municipiul  Campina ,este o completare la educatia formala efectuata in scoli, dar si ca o sursa de inspiratie pentru persoane aflate deja la varsta adulta, vizand modelarea de comportamente in spiritul respectului pentru viata.

Proiectul a demarat in data de 08.07.2013 prin organizarea de activitati recreative si de educatie fizica, in cadrul unor cursuri gratuite oferite unui numar de peste 60 elevi din Campina.

Prin activitatea lor, acesti elevi reprezinta grupul-nucleu al proiectului, motivand si incurajand spre  viata sanatoasa prin sport .

Activitatile sportive indoor dar si cele sustinute  in aer liber ( in special cele organizate pe platoul din zona Muscel si pe terenul de tenis al Bazinului de inot didactic)  au adus un impact pozitiv t asupra populatiei prin atmosfera vie, captivanta, menita sa atraga prin originalitate si divertisment.  Acestea trezesc interesul si atrag populatia de toate varstele catre miscare .

Proiectul  MANIFEST LIFE are o zona de desfasurare mult mai mare ( seminar de nutritie, atelier de creatie pe teme de nutritie si viata sanatoasa, jocuri inter-disciplinare de evaluare a cunostintelor, etc..), sunt evidentiate  activitatile fizice in aer liber pentru ca acestea  reprezinta , de asemenea, context si canale de comunicare directa cu  populatia Municipiului Campina si elevii unitatilor de invatamant 

din cel de a-2-lea municipiu din judet.

“Evaluarea finala” va constitui organizarea unui eveniment (de fitness) amplu in aer liber, in zona cea mai expusa a orasului –  intersectia de la “Casa Cartii”, in data de 6 septembrie, vineri.

Primaria Municipiului Campina sustine acest eveniment  prin oferirea de mijloace si prin asigurarea conditiilor propice unui astfel de eveniment.

Vor participa instructori cunoscuti din Romania si din strainatate,instructori cu o vasta experienta in fitness,participanti la foarte multe conventii de acest fe.

Acest   eveniment este o premiera,pentru Campina ,potrivit organizatorilor reiese ca publicul campinean   incepe sa fie pregatit pentru o zi intreaga de clase de fitness.

Interviu cu arbitru asistent Cristi Nica. CRISTI NICA : ” Viata de arbitru…e interesanta ,depinde de ce parte a baricadei te aflii,dar strict personal,aceasta viata de arbitru mi-a adus implinirea,am avut realizari pe care altii nici in cele mai frumoase vise nu le aveau….”


foto:scoaladearbitri.ro

foto:scoaladearbitri.ro

Cristi Nica s-a nascut pe 13 august 1968, este profesor de educaţie fizică şi sport cu masterat în management de profil.

Ploiesteanul are un palmares bogat in arbitraj (pana acum ) …
7 Supercupe ale Romaniei , 4 finale de Cupa Romaniei,peste 250 de jocuri in Liga 1,10 derby-uri Steaua -Dinamo…

Cristian Nica este seful arbitrilor din judetul Prahova si in trecut a antrenat grupe de juniori la Petrolul, Astra si Chimia Brazi.
A fost jucator in divizia B , din anul 1991 este arbitru , acest lucru datorandu-se in mare parte regretatului doctor Emil Vlaiculescu, cel numit ” parintele arbitrajului prahovean”.
Primul meci in liga 1, a fost in 2001, fiind un debut fericit , in acel an nascandu-se si fiul acestuia .
Fiul acestuia ,pare a fi un sportiv innascut si un campion,devenind de curand campion national la atletism .
Din 2004 ,Cristi Nica este si arbitru FIFA ,arbitrand in Liga Campionilor,in Europa League si diverse jocuri internationale,atat intre echipele de club cat si la nivel de nationala.
Anul acesta a fost asistent la meciul din Europa League ,St.Gallen-Spartak Moscova.
Anul acesta ,asistentul prahovean a implinit 45 de ani si la sfarsitul acestei editii de campionat se va retrage din activitate.
Cristi Nica , in putinul sau timp liber,intre deplasari,meciuri oficiale si relaxarea alaturi de familie,a avut placerea sa acorde un amplu interviu si site-ului nostru.

InfoPloiestiCity :
Cristian Nica in 3 cuvinte…

CRISTI NICA : ” Profesionist.,perfectionist……om! “

InfoPloiestiCity :
Ce pasiuni (extra fotbalistice ) are Cristi Nica?

CRISTI NICA : ” Familia.natura,tehnologia…bine-nteles si cat mai multa liniste.”

InfoPloiestiCity :
Este grea viata de arbitru ?

CRISTI NICA : ” Viata de arbitru…e interesanta,depinde de ce parte a baricadei te aflii,dar strict personal,aceasta viata de arbitru mi-a adus implinirea,am avut realizari pe care altii nici in cele mai frumoase vise nu le aveau….”

InfoPloiestiCity :
.Cum ai inceput sa arbitrezi ?

CRISTI NICA : ” Eram jucator la Astra de pe vremuri,era Manescu,iar doctorul echipei era renumitul si regretatul doctor Emil Vlaiculescu care,fiind si presedintele comisiei care azi ii poarta numele mi-a sugerat sa incerc si arbitrajul.Mie nu imi suradea ideea,dar ,sincer ,nu stiu cum am ajuns am facut scoala,toutl era curiozitate dar si teama,am arbitrat primele jocuri la tara,din fericire am scapat,,,si m-a prins ,,microbul,,,apoi totul a mers de la sine,jocuri ,promovari sii…realizarile!”

InfoPloiestiCity :
Cel mai frumos/penibil moment din cariera…

CRISTI NICA : ” O sa incep cu cel mai penibil,sau mai bine zis cele mai penibile sunt atunci cand gresesti si totul se naruie si oamenii vorbesc ,te acuza si nu poti sa te aperi pt ca nimeni nu intelege ca oricine poate gresii,ca iei o decizie intr -o fractiune de secunda, ca unghiul,distanta ,la un moment dat te pot dezavantaja si ca au fost momente cand as fi vrut si eu o reluare…!
Momente frumoase ,sunt atat de multe incat umbresc pe cele penibile si sincer e tare greu sa aleg ,dar poate debuturile mele la anumite nivele sa insemne mai mult si pot enumera promovarile ,primul meu Dinamo-Steaua in 2001 ,fiind al -5 -lea meu meci la liga 1,apoi in acelasi an Finala Cupei cat si Supercupa dintre Dinamo si Rapid,apoi primul meu meci international la Nothingam pe o ” istorie de stadion”,meci Under 21 dintre Anglia si Lituania,poate debutul in Champion League la Barcelona si…..multe…”

InfoPloiestiCity :
Cel mai frumos meci arbitrat …

CRISTI NICA : ” Cred ca a fost un meci Dinamo-Rapid in 2006 scor 5-2 cand 4 goluri au fost la limita de ofsaid si observatorul de atunci a zis ca imi da zece.”

InfoPloiestiCity :
Unii spun ca esti dinamovist.E real acest lucru ?

CRISTI NICA : (zambind ) ” Inseamna ca nu i-ai auzit pe toti,sunt opiniile lor si le respect,e treaba lor sa creada ce vor.”

InfoPloiestiCity :
Cel mai exotic loc din lume unde ai arbitrat ?

CRISTI NICA : ” Cel mai exotic,locul care m-a fascinat a fost Islanda ,am arbitrat la Reykavik , Islanda-Norvegia,un fel de ” derby al Nordului”,meci in preliminarele campionatului mondial din Polonia si Ucraina,o tara si o lume diferita de Europa,a fost fantastic si oricand m-as intoarce acolo….”

InfoPloiestiCity :
Ai arbitrat la 7 Super Cupe ale Romaniei. Care a fost cea mai frumoasa?

CRISTI NICA : ” Poate prima atunci cand starea emotinala m-a tinut nedormit vreo 3 nopti.”

InfoPloiestiCity :
Ce detesti cel mai mult la oameni?

CRISTI NICA :” Ai trecut de la frumusetea meciurilor la oameni,adica m-am intors din visare,de fapt oamenii sunt problema si cel mai mult sufar atunci cand oamenii isi pierd demnitatea si caracterul…restul…no comment.”

InfoPloiestiCity :
.Ce ai face daca maine ar fi sfarsitul lumii?

CRISTI NICA :” Iar o intrebare negativista,sa stii ca nu m-am gandit niciodata,dar eu ma simt implinit si poate sa vina oricand,poate un singur regret pt cei tineri care ar merita mult mai mult.”

InfoPloiestiCity :
Cel mai bun arbitru din lume este…?

CRISTI NICA : ” Asa cum spun si specialistii-Colina”

InfoPloiestiCity :
Ce porecla ai avut in copilarie ?

CRISTI NICA : ” In copilarie mi se spunea ” Strutul” sau pe la fotbal “Castorul.”

InfoPloiestiCity :
Cand ai fost prins ultima oara in ofsaid?(Care e cea mai tare farsa care ti-sa facut ?)

CRISTI NICA : ” Ultima oara cand am fost in ofsaid a fost cand am acordat un penalty gresit la un Steaua -Brasov,farsa?nu stiu, nu imi aduc aminte!”

InfoPloiestiCity :
Cel mai mare vis?

CRISTI NICA : ” Am cam trecut de perioada viselor,mare parte din ele le am infaptuit,acum imi doresc doar sanatate.”

InfoPloiestiCity :
Care a fost meciul cel mai dificil pe care l-ai arbitrat?

CRISTI NICA : ” Au fost atat de multe,incat ar trebuii sa facem un interviu doar pe aceasta intrebare,asa ca lasam pe alta data.”

InfoPloiestiCity :
Cum reusesti sa treci peste momentele dificile?

CRISTI NICA : ” Momentele dificile sunt foarte greu de gestionat si inca si eu caut raspunsuri,
cred ca Dumnezeu m-a ocrotit si mi-a dat puterea sa pasesc inainte,cu toate ca de multe ori si eu m-am clatinat.”

InfoPloiestiCity :
Cum arata saptamana premergatoare jocului? Urmezi un program special?

CRISTI NICA :
” nu este nimic standard,imi fac programul in functie de joc,distanta,gradul de dificultate ,
brigada cu care sunt,dar din punctul meu de vedere cel mai important.imi asigur multa liniste si o buna pregatire mentala.”

InfoPloiestiCity :
Cum este sa arbitrezi in “Derby de Romania” (Steaua -Dinamo ) ?

CRISTI NICA : ” Alta tema pe care se poate discuta la nesfarsit,acum ce sa zic am zece,cred ca in cariera unui arbitru nu inseamna nimic
daca nu ai un asemenea meci…restul,pe alta data.”

InfoPloiestiCity :
De ce ai indruma tinerii sa se indrepte spre aceasta activitate si ce sfaturi le-ai da la inceput de drum?

CRISTI NICA : ” Sa ma ierti ca nu iti raspund la aceasta intrebare dar aici am o mare dezamagire….si nu din cauza tinerilor!.”

InfoPloiestiCity :
Unde te vezi peste 30 de ani?

CRISTI NICA : ” Vai ! Atat de mult,trebuia sa intrebi si tu mai putin…nu stiu,oricum sper ca nu in tara asta. “

InfoPloiestiCity :
Pune-ti o singura intrebare.

CRISTI NICA : ” De ce nu plec??Departe…”

InfoPloiestiCity :
Ultima carte citita/ultimul film vazut.

CRISTI NICA : ” Maini inzestrate-carte autobiografica Dr Ben Carson si cu fiul meu celebrul Turbo.”

InfoPloiestiCity :
Un mesaj pentru cititori si prahoveni.

CRISTI NICA : ” In primul rand tuturor ,multa sanatate si cat mai multe realizari!”

Este oficial…Intreaga comunitate olandeza este solidara cu suporterii Petrolului si implicit cu cazul “Hamza Younes”.


img_8350

 

Astazi, pe adresa siteului Ploiestiul Patria Noastra am primit un mesaj din partea suporterilor de la Vitesse Arnhem, prin care ni se confirma in proportie de 100% ca intreaga comunitate olandeza este solidara cu suporterii Petrolului si implicit cu cazul “Hamza Younes”.
Astfel,saptamana viitoare la meciul de pe teren propriu contra celor de la Twente, peluza celor de la Vitesse vor afisa un banner pentru sustinerea atacantului tunisian Hamza Younes, prin care se cere respectarea legii in general in Romania, implicit in cazul atacantului Petrolului.  Mesajul peluzei olandeze care ne-a fost trimis pe adresa siteului suna in felul urmator: “We will definitely make a banner for the home game vs Twente. Justice for Hamza Younes! Vitesse Supporters”
Cu alte cuvinte suporterii lui Vitesse confirma oficial si in exclusivitate pentru Ploiestiul Patria Noastra, ca vor acorda tot sprijinul de care suporterii Petrolului si Hamza Younes vor avea nevoie si ca vor monitoriza indeaproape  desfasurarea acestui caz.
“Putem sa va anuntam oficial ca ne-am decis sa va fim solidari in acest caz a lui Hamza Younes, si cu ocazia primului meci de pe teren propriu contra celor de la Twente, vom afisa un banner de sustinere cu mesajul : Dreptate pentru Hamza Younes! Suporterii lui Vitesse“
Daca suporterii celor de la Vitesse deja au confirmat solidaritatea cu privire la cazul Younes, alte peluze europene cu nume grele sunt aproape de a confirma si de a adera si ele contra abuzului facut de primarul Constantei, Radu Mazare asupra atacantului petrolist Hamza Younes. Printre numele cele mai grele ale peluzelor europene se afla galeria celor de la Borussia Dortmund, PSV Eindhoven, Legia Varsovia si Real Madrid!
Foto:groundhoppingetc.com

sursa:http://www.ploiestiulpatrianoastra.com