Razvan Lucescu a fost demis de pe banca lupilor galbeni .


foto:jurnalulph.ro

În cursul după amiezii de azi Răzvan Lucescu a fost demis de la Petrolul Ploieşti.
Lucescu JR. s-a întâlnit cu patronul “lupilor galbeni ” finanţatorul Dan Capră, după întâlnirea dintre cei doi Răzvan a aflat că este demis de pe banca “găzarilor “.
Motivul demiterii au fost rezultatele slabe avute de Răzvan Lucescu pe banca tehnică a ploieştenilor.
Conform contractului, Răzvan Lucescu poate olicita plata integrală a salariului până la finalul înţelegerii (iunie 2016) însă fostul antrenor al “lupilor ” s-a înţeles cu Capră să primească doar salariul la zi, inclusiv acela pe lună în curs.
Marius Nicolae solidar cu Răzvan Lucescu
Mario a anunţat tot azi că a demisionat din funcţia de manager sportiv, acest lucru venind în semn de solidaritate cu Lucescu JR.
“Am decis să plec, în semn de solidaritate cu Răzvan Lucescu”, a declarat Marius Nicolae, pentru digisport.ro
La câteva ore de la demiterea lui Răzvan Lucescu a fost anunţat şi noul antrenor al “lupilor”.
Acesta este Gheorghe Mulțescu, noul antrenor fiind pe banca tehnicaa ploieştenilor pentru a treia oară.
Antrenorul în vârstă de 62 de ani a mai antrenat Petrolul în anii 2003 și 2012.
Gheorghe Multescu va avea un salariu de 7000 euro și o primă de 150.000 de euro în cazul în care Petrolul va deveni campioană.
Daniel Timofte și Yuksel Yeșilova vor fii antrenorii secunzi.
” Sunt preocupat despre ceea ce am de făcut la Petrolul. Voi avea un mare flux informațional, în aceste zile. Vreau să știu care este situația de la echipă. Cu Mutu vreau să am o discuție, să știu ce îl frământă, ce probleme are, să discutăm despre poziția lui.
Adrian Mutu este unul dintre jucătorii care pot schimba un meci. Șefii mi-au spus că în ultimele patru etape, jocului nu mai mergea”, a declarat la Look TV, noul antrenor al Petrolului Gigi Mulțescu.

Petrolul- Unirea Jucu în 16-zecimile Cupei Romaniei


Tragerea la sorţi a meciurilor din 16-imile de finală ale Cupei României, care a avut loc la Casa Fotbalului, a adus adversari mai mult decât accesibili pentru echipele importante din Liga I.

Deţinătoarea trofeului, Astra Giurgiu, va întâlni formaţia de ligă secundă CS Mioveni, în timp ce finalista ediţiei trecute, Steaua, va juca împotriva celor de la ACS Berceni, de asemenea formaţie din eşalonul secund.

Câştigătoarea Cupei României în 2013, Petrolul Ploieşti, a beneficiat de o tragere şi mai favorabilă, urmând să se dueleze cu Unirea Jucu, echipă care evoluează în liga a treia.

Adversar din liga a treia şi pentru CFR Cluj, care va întâlni Viitorul Axintele, în timp ce Dinamo va juca împotriva Fortunei Poiana Câmpina, echipă din liga a doua.

Singurele partide din 16-imi între echipe din Liga I sunt Rapid – FC Botoşani şi Concordia Chiajna – ASA Tg. Mureş.

În această fază a competiţiei participă cele 18 echipe din Liga I, 11 echipe din liga a doua şi trei formaţii din cel de-al treilea eşalon.

Cupa României, program 16-imi

CS Mioveni (liga II) – Astra Giurgiu
CFR Cluj – Viitorul Axintele (liga III)
ACS Berceni (liga II) – Steaua Bucureşti
Unirea Jucu (liga III) – Petrolul Ploieşti
Fortuna Poiana Câmpina (liga II) – Dinamo Bucureşti
Şoimii Pâncota (liga II) – Pandurii Târgu Jiu
Săgeata Năvodari (liga II) – FC Viitorul
FC Caransebeş (liga II) – CS Universitatea Craiova
FC Bihor Oradea (liga II) – Universitatea Cluj
CF Brăila (liga II) – Oţelul Galaţi
SC Bacău (liga II) – Ceahlăul Piatra Neamţ
Chindia Târgovişte (liga III) – FC Braşov
Rapid CFR Suceava (liga II) – Gaz Metan Mediaş
CSM Râmnicu Vâlcea (liga II) – CSMS Iaşi
Rapid Bucureşti – FC Botoşani
CS Concordia Chiajna – ASA Târgu Mureş

sursa:www.stiriactuale.ro

Un egal care nu ajuta pe nimeni… Pandurii – Petrolul 1-1


Un egal si ...doua puncte pierdute.Pandurii -Petrolul 1-1

După o fiestă de goluri şi victorii în deplasare, aseară la Tg. Jiu, găzarii au făcut doar un egal împotriva unei echipe care se află în zona “roşie” a clasamentului după un meci în care au fost dominaţi în unele momente.
Petrolul fără oamenii de bază (Albin, Teixeira, Gerarldo, Hoban şi Pechana) pare a nu mai avea ritm în joc.
La Tg. Jiu au avut nevoie de un şut de la distanţă a lui Pablo De Lucas ca să obţină un punct.
Nici bine nu a început meciul ca în minutul 3 gazdele au deschis scorul prin Mihai Roman, atacantul pandurilor a marcat din 6 metri după o respingere în faţă a lui Cobrea.
Până în minutul 24, ploieştenii parcă au fost adormiţi, amfitrionii controlând începutul partidei, având ocazia de a-şi mări avantajul pe tabelă prin Buleica, blocat în momentul şutului de Satli (minutul 8).
Mutu şi-a “trezit ” colegii în minutul 24, decarul “galben -albastrilor ” a şutat la vinclul porţii, dar a ratat ţinta.
După 7 minute, tot Buleica a vrut să marcheze pentru gorjeni, dar şutul acestuia pe jos, a trecut pe lângă poartă (minutul 30).
“Lupii ” nu-şi revin, deşi încearcă să restabilească egalitatea prin centrări în careul advers.
Pe contraatac, Mihai Răduț a prin o torpilă, de la distanță, dar mingea a trecut razant peste transversală (minutul 40).
Pablo De Lucas… “îl salvatore “
În minutul 43, când toată lumea aştepta pauză, Mutu şutează pe poartă!?!, mingea a fost respinsă în faţă după ce Stanca i-a dat un “copy-paste ” lui Cobrea, iar Pablo De Lucas a înscris cu un şut puternic pe jos, după ce mingea a “mângâiat” şi bara din stânga.
La pauză Pandurii – Petrolul, după o repriză în care microbiştii neutri se puteau uita liniştiţi la un jurnal de ştiri.
După pauză, meciul a fost un pic mai animat, cele două echipe având câteva ocazii de marcă.
Prima ocazie l-a avut autor pe Nicoară, acesta a şutat în unghi din marginea careului, însă mingea a ocolit bara din stânga porţii lui Cobrea.
Ratarea meciului…
În minutul 54, Gerson “pierdut ” în careul gorjenilor, a ratat inexplicabil din câţiva metri, şutul său cu latul a trecut peste poartă, după ce Stanca era la pământ.
În minutul 57, noul venit Pastorini a debutat pentru “găzari “, după ce uruguayanul l-a schimbat pe Marinescu.
În minutul 60, Pastorini putea marca încă de la debut, șutul acestuia a trecut puţin pe lângă bară dreaptă a gazdelor.
În minutul 62, gorjenii au crezut că meciul este arbitrat de Coltescu şi au cerut penalty, după ce mingea i-a venit involuntar în mâna lui Mutu, în interiorul careului.
Spre dezamăgirea lor, centralul partidei a arătat că jocul poate continua.
De Lucas, a fost la un pas să realizeze dubla, după un şut puternic de la distanţă, respins cu greu în corner, de Stanca (minutul 66).
Din minutul 70 până la sfârşit, gazdele au controlat jocul, având şi 3 ocazii de a marca.
În minutul 73, Mihai Roman a primit o pasă de pe dreapta, dar Alcenat a reuşit să-l deposedeze printr-o alunecare pe atacantul pandurilor, în momentul şutului.
În minutul 85, Shalaj a şutat din întoarcere, din afara careului, însă mingea a ocolit poarta.
În minutul 89, Cobrea a respins cu greu în corner, un șut trimis pe jos de Matulevicius.
Putea fi 2-1 pentru Pandurii, în minutul 90 + 1, Mihai Roman a marcat, dar golul său a fost anulat, pentru că în momentul în care a primit pasa era în offside.
Scor final 1-1 şi după jocul prestat de “lupi ” aseară, trebuie schimbat ceva urgent, pentru că duminică la Ploieşti va veni Steaua.
Pandurii: Stanca – Pleaşcă, Paraskevas, Elton da Silva, Momcilovic – Nistor, Anton, Răduţ (69 Erico). – Buleică (64 Shalaj), M. Roman II, Nicoară (78 Matulevicius).
Petrolul: Cobrea – Alcenat, Gerson, Satli, Fanchone – Mustivar, De Lucas – Astafei (64 Priso), L. Marinescu (57 Pastorini), Mutu (79 Nepomuceno) – Tamuz.
Declaraţii:
” E un teren dificil pentru orice echipă, Pandurii e una dintre echipele fruntașe, chiar dacă a avut un start ceva mai ezitant. Ne așteptam să fie un meci dificil, în condițiile în care aveam și noi problemele noastre, cu jucători accidentați. Am primit un gol foarte repede, foarte ușor și asta se cam repetă. Începem de mult timp meciurile șovăielnic, fără agresivitate. Cred că din punct de vedere al ocaziilor, noi le-am avut pe cele mai mari, iar echipa gazdă a avut cele mai multe situații de gol”.
” Teixeira este un plus uriaș de valoare, iar Geraldo e jucătorul din spate care dă liniște și siguranță în spate. Mai e și Pecanha, care a lipsit și el azi. E un punct de care nu suntem fericiți, dar de care nu suntem nici supărați. Până la urmă, după aspectul jocului e un rezultat echitabil, pe terenul unei echipe unde e greu să te impui”. A declarat la Look Tv, antrenorul Petrolului Răzvan Lucescu.
La rândul său, tehnicianul gazdelor, Petre Grigos a declarat (tot la Look Tv) următoarele:
” Am început foarte bine partida, dar am luat acel gol pe o greșeală a noastră. Dacă în prima repriză am controlat jocul, a doua parte a fost una echilibrată. S-a jucat pe contre, ambele echipe și-au dorit să câștige, a fost un meci intens, un joc plăcut. Din păcate, noi am făcut niște greșeli de transmitere a balonului, mai ales la mijlocul terenului. Nu suntem nici super mulțumiți de acest rezultat, dar nici supărați. Am avut câteva oportunități de a tranșa victoria, dar nu am reușit. Trebuia să fim mai atenți la finalizare, dar cât de cât sunt mulțumit de atitudinea jucătorilor. Cu puțină șansă puteam câștiga, dar la fel de ușor puteam să și pierdem”
“Nu prea reușim să câștigăm pe teren propriu, e o presiune în plus pentru noi, se vede o crispare în jocul nostru când evoluăm acasă”.
Pablo De Lucas a spus că “lupii ” vor juca la victorie cu Steaua.
Pablo de Lucas, cel care a adus un punct “lupilor ” aseară la Tg. Jiu, crede că Petrolul va juca altfel în partidă cu Steaua şi vor urmări victoria cu “rivala la titlu ” a ” găzarilor “.
“Am început mai greu, Pandurii au fost agresivi. S-au resimțit absențele astăzi, deși jucătorii care au intrat pe teren și-au făcut datoria. Rezultatul e echitabil, pentru că prima repriză a aparținut Pandurilor. Cu Steaua jucăm la victorie, pentru că vom evolua pe teren propriu. E esențială o victorie ca să nu pierdem contactul cu plutonul fruntaș”, a declarat Pablo De Lucas la Look PLUS.
Pecanha și Geraldo revin cu Steaua
 ” Pecanha și Geraldo vor reveni, dar Teixeira nu. A fost un program dificil până acum, cu CFR, Pandurii, iar acum urmează Steaua. Conjunctura a fost împotriva noastră, începând cu meciul cu Craiova am pierdut jucători importanți. Apoi a fost jocul cu CFR, unde greșelile de arbitraj au făcut ca rezultatul să fie cel care a fost, deci au fost mai mulți factori care au contribuit la ultimele rezultate”, a fost ultimă declaraţie a lui Răzvan Lucescu, la Look Tv.
Meciul Petrolul-Steaua se va disputa duminică 21 septembrie, de la ora 21.00, pe stadionul ” Ilie Oana”.

Cristi Vlad NU va ocupa nici o functie in cadrul Centrului de Copii si Juniori de la Petrolul


Cristi Vlad NU a preluat o funcţie la Centrulul de copii şi juniori de la FC Petrolul!
În cursul zilei de azi, presa locală a scris despre o posibilă plecare a lui Cristi Vlad, la Centrul de Copii şi Juniori a echipei Petrolul Ploieşti.
Într-adevăr fostul fotbalist, nu mai ocupă funcţia de team manager al ” lupilor galbeni “, dar a infirmat că va urma să ocupe vreo funtie la juniori şi copii, infirmarea a fost postată de Vlad pe profilul său de facebook. ” Trebuie şi vreau să fac o precizare.. NU am preluat nicio funcţie în cadrul Centrului de copii şi juniori a FC PETROLUL! Singurul lucru cert este că nu mai îndeplinesc funcţia pe care o aveam! ATÂT! ” a scris Cristi Vlad.
În locul lui Cristi Vlad, team manager-ul clubului FC Petrolul Ploieşti este Dan Dorobeţ, care revină în această funcţie.
„În primul rând, mă bucur foarte tare că am revenit la Petrolul. Voi face tot ce-mi stă în putinţă să mă achit de sarcinile pe care le presupune acest post, vreau să pun urmărul, alături de conducere, de întregul colectiv, în lupta pentru titlu. Ca director sportiv, mă voi ocupa de probleme de ligă, de federaţie, comisii şi aşa mai departe, tot ce ţine de o asemenea funcţie în cadrul unui club”, a declarat pentru telegrama.ro, noul team manager Dan Dorobeţ.
Plecarea lui Cristi Vlad din funcţia de director sportiv, a fost confirmată de patronul ” găzarilor “, Dan Capră a „Cristi Vlad a fost şi este angajat al clubului. El a solicitat un concediu de odihnă pentru a petrece mai mult timp cu copilul, iar la revenirea din concediu se va ocupa, alături de Claudiu Toader, de Centrul de Copii şi Juniori. Nu este vorba despre nicio neînţelegere, ci doar despre aducerea unui om cu experienţă în acea poziţie” a declarat pentru jurnalulph.ro, Dan Capră.

foto:facebook//cristivlad

Juniorii petroliști ai Grupei 2000 au câștigat turneul E.ON Kinder 2014


Juniorii petroliști ai Grupei 2000 au obținut un nou trofeu, câștigând turneul E.ON Kinder 2014, care s-a desfășurat zilele trecute la Târgu Mureș.

La competiția la care au participat formații din toată țara, grupa antrenată de Iulian Cojocaru a obținut următoarele rezultate:

FC Petrolul – FC Brașov 3-0 (Dragoș Penescu, Adelin Damian, Giovanni Petcu)

FC Petrolul – FC Speranța Târgu Mureș 3-1 (Antonio Manolache 2, Dragoș Penescu)

FC Petrolul – ASA Tg.Mureș 4-1 (Paul Baciu, Alex Rusu, Daniel Panait, Adelin Damian)

FC Petrolul – U Cluj 3-2 (Antonio Manolache, Valentin Țicu, Adelin Damian)

Sferturi de finală

FC Petrolul – Viitorul Unghieni 2-0 (Alex Rusu, Daniel Panait)

Semifinală

FC Petrolul – Odorheiul Secuiesc 5-1 (Antonio Manolache 2, Cristian Manea, Alex Rusu, Adelin Damian)

Finală

FC Petrolul – Speranta Tg Mureș 1-1 (Alex Rusu) (4-2 după penalty-uri)

Performanța Grupei 2000 a fost completată și de rezultatele excelente ale celorlalte grupe din cadrul Centrului de Copii și Juniori al FC Petrolul.

În etapa a doua a Campionatului Republican, juniorii ”A” și ”B” au înregistrat alte două succese, după debutul cu dreptul de săptămâna trecută de la Turnu Măgurele:

Juniori ”A” (antrenor Bogdan Zahiu)

FC Petrolul – GSA Nucet 3-1 (Tiberiu Zanfir, Roberto Alecsandru, Fernando Mihai)

Juniori ”B” (antrenor Claudiu Toader)

FC Petrolul – CSS Târgoviște 11-0 (Cosmin Lambru 2, Ionuț Pîrvu 2, Tiberiu Nițescu, Andrei Oprea, Alberto Olaru, Cătălin Cotolan, Iulian Ilie, Valentin Ursu, Silviu Costache)

n campionatul județean, micii petroliști au bifat, de asemenea, victorii clare:

Juniori ”B1” (antrenor Lucian Sotir)

FC Petrolul – Poienarii Burchii 6-1 (Mihai Cuțoiu 2, Gabriel Nicolea 4)

Juniori ”C1” (antrenor Iulian Cojocaru)

Junior Câmpina – FC Petrolul 0-3 (Dragoș Penescu, Andrei Șerban, Adelin Damian)

Sursa fcpetrolul.ro

Se pun in vanzare biletele la meciul Petrolul – Steaua


foto:republicanul.ro

Petrolul Ploieşti va scoate la comercializare, marţi 9 septembrie, biletele pentru meciul cu Steaua Bucureşti, din etapa a 8 a, partidă se va juca pe data de 21 septembrie, pe stadionul ” Ilie Oana “.
Reamintim că în urma deciziei Comisiei de Disciplină a FRF spectatorii nu vor avea acces în sectoarele 601 (tribuna I), 205 și 206 (tribuna a II-a), clubul Petrolul va oferi tichete de acces cu valoare 0 abonaților din sectoarele enumerate mai sus, biletele respective vor fi distribuite abonaţilor luni, 8 septembrie, doar la casele de bilete de la stadion, în intervalul orar 11.00-19.00.
Abonaţii din cele 3 sectoare sunt rugați să se prezinte cu cardurile pentru a primi biletele.
Începând de marți, toți suporterii care doresc să cumpere bilete la meciul cu Steaua le pot găsi la casele de bilete ale stadionului “Ilie Oană” (orele 10.00-18.00), de pe site-ul oficialal clubului (www.fcpetrolul.ro), sau prin partenerii Eventim (lista partenerilor poate fi consultată aici: http://www.eventim.ro)
Prețurile biletelor sunt următoarele:
Peluze 19 lei
Tribuna I 45 lei
Tribuna ÎI 35 lei
Tribuna 0 75 lei
Lojă 300 lei