Victorie în primul amical al verii: CSU Asesoft – Borac 74-57


foto:csuasesoft.ro

CSU Asesoft a pășit cu dreptul în seria meciurilor de verificare din presezon, reușind o victorie consistentă, scor 74-57, în fața uneia dintre echipele de tradiție din baschetul sârb. Confruntarea cu Borac Cacak a fost una echilibrată doar în prima sa jumătate, jocul agresiv în apărare și coșurile de la mare distanță ale elevilor lui Arnautovic înclinând decisiv balanța în repriza secundă.

La primul joc de verificare disputat de ploieșteni în cadrul stagiului de pregătire de la Zlatibor (Serbia), Vladimir Arnautovic a optat pentru o garnitură de start formată din Dee Brown, Alhaji Mohammed, Jonte Flowers, Dragan Labovic și Chris Cooper. Deși au înscris rareori din spatele semicercului (Flowers – 2x3p) în prima repriză, resimțind duritatea antrenamentelor fizice din această perioadă, campionii României au încercat să impună ritmul încă din start, grație unui joc așezat în ofensivă și a unei apărări care nu a lăsat prea multe breșe. Cu o rotație completă, în fața unui adversar condus din teren de o tripletă Pantic – Jorovic – Prolovic, extrem de bine articulată și de experimentată, CSU Asesoft s-a desprins la 33-23 (min 17), însă finalul primei părți i-a aparținut lui Borac, care a speculat unele greșeli la construcție pentru a încheia secvența cu un run de 12-2, dintre care 8 puncte de la libere, datorită căruia a echilibrat situația pe tabelă.

Ieșiți mai montați de la cabine și deciși să nu mai repete erorile din secvențele de final ale primei părți, elevii lui Arnautovic au apăsat din nou accelerația. Mohammed și Runkauskas au întors plasa de la mare distanță pentru 53-44 (min 25), iar intercepțiile reușite de Brown au făcut ca “alb-albaștrii” să dicteze tempoul partidei: 56-46 (min 30). La debutul pentru CSU Asesoft chiar împotriva uneia dintre fostele sale formații, Dragan Labovic a fost folosit de Arnautovic atât pe poziția 4, cât și pe 5, “la pachet” cu Burlacu, ambii având o evoluție bună în special pe faza defensivă. De altfel, apărarea a făcut diferența și în sfertul 4, unul dominat copios de ploieșteni, care au folosit “artileria grea”. Flowers, Runkauskas, Brown și Labovic au înscris la foc automat din downtown, consfințind o victorie clară, cu scorul de 74-57. Pentru campioni urmează, acum, duelul cu vicecampioana Serbiei, Steaua Roșie Belgrad, programat să se desfășoare joi seară, la Zlatibor.

Stats: Flowers 20p (4x3p), 6 reb, 5 stl; Runkauskas 11p (3x3p); Burlacu 11p (1x3p), 6 reb; Labovic 9p (1x3p), 5 reb; Mohammed 10p (1x3p), 2 reb, 2as; Brown 7p (1×3), 5 as, 2 stl; Cooper 2p, 11 rec, 2 capace; Negoițescu 4p, 3 recș Pelekanos 4 rec, 1 as

sursa:www.csuasesoft.ro

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s