Flash interviu de 10 cu un presedinte de nota 10… Ionut Georgescu ( presedinte executiv CSU Asesoft Ploiesti )


foto:M&M Production

În urmă cu 3 ani actualul Preşedinte executiv al CSU Asesoft Ploieşti, Ionuţ Georgescu a răspuns pozitiv la propunerea noastră de a acorda un interviu pentru InfoPloiestiCity.
Interviul complet îl găsiţi accesând următorul link:
https://prahovazidezi.wordpress.com/2011/07/11/interviu-cu-ionut-georgescu-presedinte-executiv-csu-asesoft-ploiesti-ionut-georgescu-un-presedinte-dinamic/

Iubitorii baschetului din România si in special cei ai echipei masculine de baschet CSU Asesoft Ploieşti au auzit cu siguranţă de preşedintele executiv al acesteia, Ionuţ Georgescu.
Ionuţ Georgescu, s-a născut 25.07.1988 la Ploieşti.
De la 3 ani până la 10 a jucat în piese de teatru la Palatul Copiilor din Ploieşti.
Ionuţ a jucat: handbal, baschet şi fotbal până să devină preşedinte.
La 15 ani a început să scrie despre sport la un săptămânal de profil, iar peste un an a început să lucreze la Radio Prahova şi un cotidian naţional.
La doar 17 ani, a creat primul site de baschet (www.numaibaschet.ro) şi peste un an a intrat în staff-ul echipei CSU Asesoft Ploieşti.
Între 2008-2010 a avut propia emisiune la Prahova Tv,” Campionii”.
La 18 ani, Ionuţ s-a clasat în primii trei la premiile “Ioan Chirilă” – “Talentul anului.

Din 2010 este Preşedinte Executiv al echipei masculine de baschet CSU Asesoft Ploieşti, fiind de altfel sic el mai tânăr preşedinte din baschetul românesc.

Ionuţ a absolvit liceul “Toma N.Socolescu” Ploieşti şi cursurile Universităţii Bucureşti – Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării.
Despre: Ionuţ Georgescu, baschet, CSU Asesoft Ploieşti într-un interviu cu preşedintele celei mai bune echipe de baschet masculine din ultimii ani din România.
După acel interviu şi al zecelea titlu de campioană câştigat de CSU Asesoft Ploieşti l-am “provocat ” pentru site-urile InfoPloiestiCity, sportonlineph şi stiriactuale.ro pe ” Il Presidente ” la un flash interviu.

Cum puteam pune titlu interviului decât… ” Flash interviu cu un preşedinte de nota 10… Ionuţ Georgescu “?
Gabriel Dima: Salut. Ce mai face Ionuţ Georgescu?
Ionuţ Georgescu:
” Salutare! Mă antrenez pentru două probe de tip maraton. Mă încălzesc pentru ceea ce trebuie și poate să devină cel mai bun sezon al echipei CSU Asesoft Ploiești și am intrat în ultima sută de metri în cursa spre altar. Astfel, în timp ce unii fug speriați în cealaltă direcție, eu sprintez spre finishul din 20 septembrie .”
Gabriel Dima: Cum sună ” Un preşedinte de 10 “? La ce materie ai luat primul 10?
Ionuţ Georgescu:
” Sună bine doar că nu e bine să fim limitați de numere. 10 este o notă frumoasă, maximă în sistemul nostru educațional. Primul 10 l-am luat clar la limba și literatura română. Partea de” uman” m-a atras cel mai tare, chiar dacă profilul din liceu era unul cu totul diferit și de neînțeles pentru mine” studiul materialelor și protecția mediului înconjurător”. Am intrat în Toma Socolescu având cea mai mare medie din acel an. Ei nu știau ce caut eu acolo, eu știam doar că vreau să fac și altceva în afară de școală – jurnalism, la aceea vreme.
Concluzionând, nu mă pot considera ” de 10” și nici nu o voi face vreodată fiind de părere că întotdeauna este loc de mai bine. Chiar dacă sunt de 8 ani alături de CSU Asesoft, singurii care se pot confunda cu numărul de titluri ale acestei echipe sunt oamenii care au sprijinit-o de la început și până acum și, în primul rând, PLOIEȘTENII. În baschetul românesc suntem un oraș de 10! “
Gabriel Dima: Muntele sau marea?
Ionuţ Georgescu:
” BD la munte și la mare”.
Gabriel Dima: Chicago Bulls sau Los Angeles Lakers?
Ionuţ Georgescu:
” Am fost fascinat de Lakers în anii 80 (Magic și Kareem Abdul Jabbar) și am admirat echipa din 2000 (Kobe & Shaq). Epoca Jordan la Bulls a fost una fabuloasă și a upgradat tot ceea ce însemna baschet și NBA. Totuși, când mă întrebi de o echipă din NBA nu pot spune decât San Antonio Spurs! Le sunt fan din 99 și nu am de gând să-I părăsesc. Reprezintă combinația ideală între baschetul American și European, ideea de succes prin continuitate.”
Gabriel Dima: Cel mai amuzant moment de până acum?
Ionuţ Georgescu:
” Greu de spus acum. Îmi voi aminti mereu de tragerea la sorți pentru ULEB Cup 2008 (Berlin), atunci când marele Dejan Bodiroga, legenda baschetului european, m-a confundat cu un ospătar și mi-a cerut un suc, eu fiind cu spatele și întâmplarea fiind să am sacoul de aceeași culoare cu cel al ospătarilor. Când m-am întors iar el mi-a văzut ecusonul, am insistat să-i aduc sucul, fiind onorat să stau de vorbă cu dumnealui. “
Gabriel Dima: Ultima carte citită/ultimul film văzut…
Ionuţ Georgescu:
” Mr. Năstase și un documentar din seria” 30 for 30 by ESPN”. Sunt un mare fan al documentarelor despre sport. “
Gabriel Dima: Ce ar fi vrut “Il Presidente ” să fie într-o viaţă anterioară?
Ionuţ Georgescu:
” Să mă pot ocupa de baschet, din aceeași poziție, la un club de NBA. Sau actor… având în vedere că de mic am fost atras de scenă. Teatrul m-a făcut să iubesc arta și literatură. Au contat enorm doamna învățătoare Carmen Oprea și doamnele profesoare Antoaneta Trifu și Mihaela Rus. Le mulțumesc din inimă!”
Gabriel Dima: Ce sport extrem ai practica?
Ionuţ Georgescu:
” Nu e de ajuns că mă însor? J Glumesc! Nu-mi plac sporturile extreme, îmi pot lua adrenalina din altă parte. (n.a. Ionuţ trăieşti la maxim fiecare meci al campionilor… e plin de adrenalină) “
Gabriel Dima: Ce alte pasiuni mai are Ionuţ Georgescu?
Ionuţ Georgescu:
” Pun pasiune multă în ceea ce fac iar asta mă lasă fără timp pentru alte activități. Mi-aș dori să am mai mult timp să-mi revăd prietenii vechi. Îmi place mult să stau cu ei și să povestim despre vremurile în care eram mai mici și mai relaxați. În rest, îmi place să mă uit la filme și să ascult hip-hop. E bine că pe astea le pot face în deplasări. “
Gabriel Dima: Ce deteşti cel mai mult la oameni?
Ionuţ Georgescu:
” Nu-mi plac oamenii” fake” și cei care se schimbă radical în rău în funcție de conjunctură.”
Gabriel Dima: Ce păţanii a făcut Ionuţ Georgescu când a fost mic?
Ionuţ Georgescu:
” Multe … prea multe pentru a fi enumerate aici. Nu am fost un copil problemă dar n-am avut stare niciodată “
Gabriel Dima: Unde te vezi peste 30 de ani?
Ionuţ Georgescu:
” Mi-ar plăcea să rămân mult timp în lumea baschetului și să mă bucur de dezvoltarea lui.”
Gabriel Dima: Acordă-ţi o notă pe o scară de la 1 la 10…
Ionuţ Georgescu:
” Nu-mi plac notele dar vreau mereu coroniță și premiul 1. Nota 10 la purtare, ca să îți fac pe plac .”
Gabriel Dima: Pune-ţi o singură întrebare.
Ionuţ Georgescu:
” Vor înțelege ploieștenii că anul acesta avem cele mai bune echipe de fotbal și baschet și că ambele merită încurajate pentru numele orașului care ne unește pe toți –” PLOIEȘTI”? “
Gabriel Dima:
Un mesaj pentru fanii CSU Asesoft Ploieşti, cititorii noştri şi prahoveni.
Ionuţ Georgescu:
” Vă așteptăm alături de noi! Vă promitem că vă vom enerva, vă vom delecta, vă vom face să strigați, să urlați, să ne aplaudați… La final, vă vom face mândri! “
P.S. Îi mulţumim lui Ionuţ Georgescu pentru timpul acordat îi dorim mult succes şi pentru că luna viitoare va deveni mire îi urăm ” Casă de piatră, multă fericire şi o viaţă cât mai lungă şi frumoasă alături de viitoarea sa soţie… Laura “.
foto: M& M Production

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s