Scandal la sedinta de azi a Consiliului Local Ploiesti


Şedinţa de luni a Consiliului Local a marcat primul conflict deschis între putere şi opoziţie. Din 11 proiecte dezbătute  7 au fost respinse sau prorogate prin votul opoziţiei. După ce consilierii şi angajaţii primăriei au căutat timp de 30 de minute o sală pentru desfăşurarea şedinţei singura disponibilă a fost sala de protocol a Prefecturii, total neîncăpătoare.

Cei 22 de consilieri prezenţi s-au împărţit în tabere sensibil egale. Patru dintre consilieri nu au fost prezenţi, iar Marilena Stanciu a plecat după primul proiect.

Prima problemă a fost sesizată de Ionuţ Ionescu la proiectul privind gestionarea câinilor fără stăpân. Acesta nu avea raport de specialitate elaborat de aparatul de specialitate al Primăriei. Potrivit consilierilor opoziţiei, proiectul nu putea fi adoptat fără acest raport, în timp ce Oana Iacob, secretarul Primăriei, a explicat că respectivul raport este pur orientativ, nu obligatoriu. Proiectul a fost prorogat.

Proiectul de hotărâre privind aprobarea „Programului de investiţii“ al SC Dalkia pe anul 2014 a picat prin votul împotrivă a 10 consilieri plus o abţinere.

De asemenea a picat şi ajustarea (majorarea cu 2,97% la apă şi cu 3,48 % a tarifului la canalizare) de tarife propusă de Apa Nova. Aici scorul a fost egal 11-11, iar proiectul respins. Aici, chiar şi cu voturile consilierilor Marcian Cosma şi Iulian Teodorescu proiectul nu a reuşit să treacă.

Proiectul privind aprobarea rectificării bugetului CSM a picat, de asemenea.

Dezbaterile au început să se ascută la proiectul de asociere dintre Primăria Ploieşti şi Dalkia pentru finanţarea unei lucrări de racordare la sistemul de termoficare a unui viitor cămin de bătrâni de  pe strada Cosminelor.  Consilierul Radu Mateescu a propus un amendament prin care sumele cu care contribuiau cele două părţi să fie inversate. Potrivit amendamentului municipalitatea ar fi trebuit să plătească suma mai mică (64.000 de lei) în loc  de 146.600 lei. Propunerea a fost respinsă de majoritate, dar proiectul, de-a întregul, a picat prin lipsa necesarului de voturi.

Acelaşi lucru s-a petrecut şi cu proiectul privind asocierea municipalităţii cu Dalkia pentru racordarea clădirii Teatrului de Păpuşi de pe Bulevardul Independenţei nr 14. Consilierii opoziţiei, ca represalii la amendamentul propus, s-au abţinut iar proiectul a picat.

Nervos, primarul Iulian Bădescu a părăsit şedinţa, urmat după 3 minute de grupul consilierilor PSD, dar şi de către Raul Petrescu, Iulian Teodorescu şi Daniel Puiu Neagu. Singurul rămas din prima tabără era Gabriel Minea (PPDD) care uitase să părăsească la timp sala. „Puteţi să mai rămâneţi, oricum nu mai e cvorum“, i-a explicat Cristian Dumitru, preşedintele de şedinţă.

Secretarul primăriei, Oana Iacob, a declarat şedinţa închisă din cauza lipsei de cvorum.

sursa:jurnalulph.ro

Vezi aici de ce a plecat Primarul Iulian Badescu din sedinta :

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s