Petrolul – Dinamo Zagreb se va juca cu casa inchisa


foto:sportonlineph

Prima manşă a dublei cu Dinamo Zagreb din play-offul Europa League a adus un mare interes printre suporterii ” lupilor galbeni “, toate biletele puse în vânzare pentru acest meci au fost epuizate, urmând ca partida de joi să se dispute cu “casa închisă “.
Conform site-ului oficial al echipei FC Petrolul Ploieşti (www.fcpetrolul.ro), mai sunt disponibile în jur de 1.000 de bilete rezervate on-line, acestea pot fi ridicate de la casele de bilete de la stadion până miercuri, 20 august 2014, ora 12:00.
Biletele care nu vor fi ridicate până la data şi ora stabilită, vor fi puse în vânzare la aceleaşi case.
Joi seară se preconizează o prezenţă de 13 600 spectatori, excluzând cei aproximativ 600 de suporteri croaţi care au vor veni la acest meci, potrivit informaţilor venite din presa croată şi cea românească.
Reamintim că meciul dintre Petrolul Ploieşti şi Dinamo Zagreb, contând pentru prima manşă a play-off-ului Ligii Europa, se va disputa, joi, începând cu ora 20.15 şi va fi transmis live de către Pro Tv.

Advertisements

Dinu Patriciu a murit în această dimineaţă, la Londra, fiind bolnav de cancer


foto:realitatea.net

foto:realitatea.net

DINU PATRICIU a murit la Londra, la vârsta de 64 de ani, anunţă Realitatea TV. Omul de afaceri suferea de o boală hepatică progresivă. DINU PATRICIU se mutase în capitala Marii Britanii în luna ianuarie.

DINU PATRICIU, afacerist, politician şi unul dintre cei mai bogaţi oameni din România, a murit la vârsta de 64 de ani, anunţă Realitatea TV.

DINU PATRICIU a ajuns pe masa de operaţie la sfârşitul lunii decembrie 2012, când a fost suspus unui transplant de ficat.

DINU PATRICIU suferea de o boală hepatică progresivă.

Dinu Patriciu a ţinut mult timp prima pagina a ziarelor, dar şi primele locuri în topurile celor mai bogaţi oameni din România. Potrivit estimărilor, magnatul a avut o avere care a depăşit două miliarde de euro. Pe lângă afacerile din domeniul petrolier, Patriciu a fost şi patron de presă, a deţinut un lanţ de magazine şi a activat în domeniul imobiliar. Apoi, însă, mai multe firme pe care le-a controlat au intrat în faliment, iar angajaţii au fost disponibilizaţi.

De la unul dintre cei mai bogaţi români, la faliment

DINU PATRICIU, ajuns miliardar in urma afacerii controversate ROMPETROL, pe care a vandut-o grupului din Kazakhstan Kazmunai, s-a apropiat de saracie la sfarsitul vietii.

Falimentul Mic.ro, insolventa Adevarul, vanzarea unor cladiri de birouri din portofoliul imobiliar, executarea silita din partea Raiffeisen Bank sau procesul de divort sunt doar cateva dintre necazurile care s-au abatut asupra lui Dinu Patriciu.

In urma cu doar 2-3 ani, DINU PATRICIU era considerat unul dintre cei mai bogati oameni din Europa de Est.

Averea omului de afaceri DINU PATRICIU a scăzut dramatic, conform ultimei ediţii a “Top 300 Capital Cei mai bogaţi români”. Astfel, Patriciu mai avea o avere estimată la doar 250 de milioane de euro, după ce în 2007 fusese cel mai bogat om din România cu o avere estimată la peste 3 miliarde de euro.

Șase ani i-au trebuit lui DINU PATRICIU ca să spulbere cele aproximativ două miliarde de euro încasate pe Rompetrol și să cadă de pe locul întâi în Top 300 (ediția din 2007) pe locul 17 (ediția actuală), potrivit Capital.

Teoretic, DINU PATRICIU mai deținea DP Holding și Marexin. Activele imobiliare ar mai valora, probabil, aproximativ 400 de milioane de euro (câte mai sunt în Germania și cele câteva din România). Cât despre Marexin, știm doar că nu a achitat taxele datorate la stat și nici salariile angajaților.

Cine a fost DINU PATRICIU

Dan Costache Patriciu, s-a născut la data de 3 august 1950, în familia unui cunoscut petrolist din perioada interbelică, potrivit wikipedia.

Tatăl său, Valeriu Patriciu (1903-1987), a fost inginer în mine, doctor în geologie, geofizică și mineralogie și a lucrat ca geolog-șef, începând din anul 1935, în Societatea Astra Română (societate română cu capital anglo-olandez), o sucursală a trustului petrolier Royal Dutch Shell Co. Tatăl său a fost anchetat de către Parchetul Militar din România în scandalul “sondelor deviate”, care a făcut valuri timp de doi ani în presa vremii. În acea vreme, Inspectoratul Minier al Statului acuza Societatea Astra Română că exploatează petrol din zone proprietate a statului, cu sonde deviate.

„Așa este, tata a fost petrolist. În momentul în care am luat decizia rațională de a trece spre petrol, de a mă îndrepta spre domeniul energiei, evident că a jucat un rol și copilăria în care auzeam despre mișcări tectonice, sinclinale… și așa mai departe. Dar probabil că exista și un destin .

Citeste mai mult pe REALITATEA.NET: http://www.realitatea.net/dinu-patriciu-a-murit_1506443.html#ixzz3ApRNtoVS
sursa:realitatea.net