Petrolul – Rapid 0-0 in “unicul derby “


SAM_5460

 

 

 

 

 

 

Aseară pe stadionul “Ilie Oana ” s-a consumat un nou episod al ” Adevăratului derby ” dintre Petrolul şi Rapid, meciul a contat pentru etapa a 4 a din liga 1, sezonul 2014-2015.

Partidă a fost dominată categoric de Petrolul, oaspeţii venind la Ploieşti cu “autobaza” şi cu un antrenor foarte arogant la conferinţa de presă de după partidă.

Rapid a început curajos partida, giuleştenii solicitând în minutul 16 un penalty, la un presupus henţ a lui Mustivar, însă Istvan Kovacs nu a dictat nimic.

“Lupii galbeni ” au avut prima ocazie clară de gol în minutul 32 prin Albin, uruguayneanul a ratat singur cu Bornescu, după o pasă de manual a lui Teixeira.

În minutele de prelungire ale primei reprize, giuleştenii au adus liniştea pentru câteva momente pe stadion, Ciolacu a deschis scorul, însă golul rapidistului a fost anulat corect, după un fault în atac asupra lui Fanchone.

După pauză Petrolul a demarat în forţă, dar oaspeţii s-au apărat eroic, jucând pe două linii.
În debutul părţii a doua Mutu a şutat din 4 metri în Bornescu.

Giuleştenii puteau produce surpriza în minutul 55, Dică a driblat tot ce a întâlnit în careu, a şutat pe poartă, dar Hoban a respins în extremis din 3 metri.

După ocazia giuleştenilor, “găzarii ” au declanşat un asediu la poarta bucureştenilor, dar au ratat în disperare, rapidiştii încerc să înscrie pe contraatac.
Scor final 0-0, după un meci în care Kovacs a fluierat la unele faze total aiurea, iar giuleştenii au fragmentat cât au putut de mult, unele faze.
Un egal mulţumitor pentru giuleşteni şi îngrijorător pentru Petrolul.

Cele două galerii au uitat de “frăţie “

Pe durata celor 90 de minute, în foarte multe rânduri cele două galerii şi-au adus injurii dar de data aceasta au lipsit incidentele… galeria oaspeţilor fiind “masată ” într-un sector din peluză a doua.

Filmul meciului

Minutul 3 – Toto Tamuz a trecut pe lângă o minge centrată în careu

Minutul 13 – Mustivar trimite cu capul din careu puţin peste poartă după o gafă a lui Bornescu .
Minutul 16 – Dică este blocat de fundaşii “găzarilor “, mingea a deviat la Coman, şutul acestuia a fost respins de Mustivar, rapidiştii solicitând pe nedrept penalty.

Minutul 21 – Mutu a şutat fără preluare la colţul scurt, dar Bornescu a respins în corner.

Minutul 28 – Coman a şutat din unghi în plasa laterală.

Minutul 32 – Teixeira centrează perfect în careu, Albin a şutat în Bornescu.

Minutul 45 – şutul lui Pablo de Lucas a fost deviat în corner.

Minutul 45 + 2 – Gol anulat Rapidului. Ciolacu a deschis scorul, dar centralul partidei a anulat golul după un fault asupra lui Franchone.

La pauză scor 0-0

Minutul 47 – Mutu a şutat în Bornescu din 3 metri.

Minutul 54 – Bornescu a respins în lateral şutul lui Tamuz.

Minutul 55 – Hoban a respins eroic din 3 metri şutul lui Dică, după ce rapidistul driblase tot ce a întâlnit în cale.

Minutul 60 – Ciolacu a şutat puţin peste poartă.

Minutul 68 – Coman şi Franchone au primit câte un cartonaş galben după ce s-au îmbrâncit reciproc la marginea terenului.

Minutul 79 – Mutu a trimis peste poartă cu capul, după o gafă a lui Mera.

Minutul 86 – Beta reuşeşte să-l deposedeze în extremis din spate pe Buş care scăpase singur spre poarta lui Pechana.

Minutul 90 + 1 – Marinescu a şutat puternic din afara careului, dar pe centrul porţii, acolo unde se afla Bornescu.

Minutul 90 + 3 – Nkoyi a reluat cu călcâiul din 6 metri după o centrare perfectă a lui Mutu, dar Bornescu a fost atent şi a reţinut mingea pe linia porţii.

Scor final 0-0

Petrolul Ploieşti: Pecanha – Beţa, Hoban, Alves, Fanchone – Mustivar (Marinescu ’46), De Lucas – Teixeira (Nepomuceno ’62), Albin, Mutu – Tamuz (N’Koyi ’83). Antrenor: Răzvan Lucescu.

Rapid: Bornescu – Savin, Mera, Tânc, Stoica – Negru – Cojocnean (L. Buş ’46), Roşu (Pancu ’46), Dică, Coman – Ciolacu (Săndulescu ’88). Antrenor: Ionel Ganea.

Arbitri: Istvan Kovacs – Aurel Oniţă – Octavian Şovre

Spectatori 9.000 de spectatori (400 de rapidişti)

Înainte de începutul meciului, site-ul doarpetrolul.ro a oferit titlul ” Jucătorul lunii iulie ” lui Filipe Teixeira.

Tot atunci au fost premiate şi grupele de juniori (născuţi în 2000 şi în 2003) ale “lupilor galbeni “.

Declaraţii la conferinţa de presă:

” Dacă eram mai atenţi la finalizare, plecam cu trei puncte de la Ploieşti. Echipa este în creştere de formă şi asta se vede. Am spus înainte de meci că am venit să câştigăm şi am fost aproape.

Am analizat bine Petrolul, care a marcat 13 goluri până acum, toate pe greşelile adversarului. Aşa că am ţinut să nu lăsăm spaţii şi să lovim pe contraatac.

Vreau să fac iar o echipă de temut din Rapid, plus că şi tradiţia ne obligă”, Ionel Ganea (antrenor Rapid)

” Am pierdut două puncte, am jucat prost, fără reacție corectă, fără luciditate, am construit lent, am jucat în zone aglomerate, situații care ne-au făcut să pierdem o repriză.

Am avut şi patru situaţii de gol în prima parte şi n-am marcat. A doua parte a fost afectată de evoluţia noastră din prima, ne-am pierdut luciditatea, am ajuns să tragem la poartă de la distantă, am lăsat spaţii în apărare. La una dintre aceste faze, cei de la Rapid puteau marca şi situaţia era şi mai grea pentru noi”, Răzvan Lucescu (antrenor Petrolul).

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s