Se pun in vanzare biletele pentru derby-ul Petrolul – Rapid


Începând de joi, 14 august, FC Petrolul Ploieşti va începe vânzarea biletele pentru jocul cu Rapid Bucureşti, din etapa a -4-a, programat sâmbătă, începând cu ora 21.00, meciul disputându-se pe stadionul “Ilie Oana ” şi va fi transmis live de LOOK TV.

Prețurile biletelor sunt următoarele:

Tribuna I 35 lei

Tribuna ÎI 25 lei

Tribuna 0 60 lei

lojă 300 lei

  • Peluze –

Reamintim, din cauza incidentelor din returul dintre Petrolul şi Steaua, din etapa a 33 a, ediţia trecută, cele două peluze vor fi închise.
Suporterii care dețin abonamente valabile pentru sezonul 2014-2015 peluze, vor primi pe baza cardului de abonat tichete cu valoare 0 la Tribună a II-a.

Biletele vor putea fi achiziţionate de la casele de bilete ale stadionului.

În altă ordine de idei, mâine seară începând cu ora 19.30 va avea loc pe stadionul “Ilie Oana ” partidă amicală dintre România şi Italia, la tineret (Under 21).

Cei care doresc să-şi cumpere bilete la acest meci, o pot face de la casele de bilete ale stadionului sau prin reţeaua Eventim.

Preţurile biletelor la amicalul România – Italia sunt următoarele:

Peluze – 5 lei
Tribuna 2 – 10 lei
Tribuna 1 – 15 lei
Tribuna 0 – 20 lei

Gabi Dima

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s