Finala Campionatului Mondial de Fotbal se vede pe terasa Ploiești Shopping City


Cel mai aşteptat meci al anului, finala Campionatului Mondial de Fotbal 2014 din Brazilia, va putea fi vizionat pe un ecran gigant, de 12mp, pe terasa Ploiești Shopping City. Din program nu vor lipsi distracția, berea, concursurile, dar și întrecerile la jocurile pe playstation, wii şi xbox.

Microbiștii ploieșteni sunt invitați duminică seară, pe 13 iulie, să urmărească live, alături de prieteni, în aer liber, meciul dintre Germania și Argentina, ce va fi disputat pe stadionul Maracana din Rio de Janeiro și care va desemna cea mai bună echipă națională de fotbal din lume. De asemenea, ei vor putea urmări şi finala mică a Campionatului, dintre Brazilia şi Olanda, ce va fi difuzată în direct sâmbătă, 12 iulie.

În plus, cei ce vor fi prezenți la sfârșitul săptămânii pe terasa Ploiești Shopping City vor putea lua parte la ultima întrecere a Campionatului de Băut Bere. Astfel, cei mai îndrăzneți suporteri se vor întrece într-o probă contracronometru care va desemna cei mai rapizi băutori de bere. Tot duminică, ploieștenii pot participa la quiz-uri și întreceri cu mingea.

De asemenea, în zilele care au rămas până la marea finală, toţi bărbaţii care vin în Ploieşti Shopping City pot profita de zona de distracţie, unde îşi vor exersa talentul în baschet, fotbal şi ping – pong și se vor putea întrece la jocurile pe playstation, wii şi xbox. Aceasta este amplasată în spațiul special amenajat în zona scărilor rulante.

Leave a comment