Al patrulea sezon al emisiunii “MasterChef” a fost câştigat de Georgeta Zamfir, tânăra de 28 de ani din Ploieşti.



O ploiesteanca a castigat Masterchef 2014

Georgeta Jesica Zamfir a plecat acasă nu doar cu titlul de MasterChef, ci şi cu premiul de 50.000 de euro. Ea a reuşit să-i impresioneze pe juraţi cu un sufleu din tăiţei de casă cu sos de bolognese, cotlet cu cremă de linte roşie şi şofran, dar şi cu pară fiartă în vanilie. “Am scăpat de sărăcie. Mi se schimbă viaţa. În ultimele 6 luni nici nu mai aveam de lucru şi acum sunt MasterCheful României”, a declarat cea alintată de colegi Jessica.

A doua poziţie a fost ocupată de Irina, care va urma cursuri la o celebră academie de gătit din Italia. Rareş a ocupat locul trei şi se va bucura de o excursie la Praga.

Conform fisei sale de prezentare in competitie, Jesica are 28 de ani, este din Ploiesti, e casatorita si are un baietel de doi ani. A plecat in Spania sa faca rost de bani pentru facultate si a ajuns sa stea 7 ani in Sevilla. Provine dintr-o familie modesta, cu inca o sora si un frate, si inceput sa gateasca de mica, de la 10 ani, nevoita fiind sa pregateasca masa in casa. Cat a stat in Spania, a facut curatenie in case timp de un an, apoi s-a angajat ca barmanita intr-o cafenea si dupa ceva vreme a ajuns chiar managerul cafenelei, pe care a administrat-o 3 ani.

“Vazand ca sunt capabila sa administrez un local fara ajutorul nimanui, am facut un imprumut si am deschis un magazin acolo. Nu a mers asa cum ma asteptam, asa ca am renuntat la el. Si ne-am decis sa ne intoarcem acasa atunci cand baietelul nostru avea un an si jumatate”, a declarat Jesica in preselectii.

Gateste variat, de la caracatita in stil gallego sau peste in crusta de sare, pana la painici cu stafide si foie gras, paella si alte preparate din zona Andaluciei. Pe langa bucataria din sudul Spaniei, ii place sa combine gusturi din bucataria araba (in special marocana), indiana si braziliana.

sursa:ziarulprahova.ro

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s