Peste 8.000 de suporteri petrolisti la sărbătoarea “lupilor galbeni “


Peste 8.000 de fani la sărbătoarea Petrolului

Primul eveniment major al Campaniei ”Petrolul – 90 de ani” s-a bucurat de un succes deosebit în rândul fanilor, întrucât peste 8.000 de suporteri ai lupilor au fost prezenți, joi după-amiază, la spectacolul organizat în centrul Ploieștiului, unde i-au revăzut pe foștii și actualii fotbaliști și au creat o atmosferă incendiară.

Cel mai frumos public din România nu ratează nicio ocazie de a-și arăta dragostea imensă pentru Petrolul, iar evenimentul de joi a reprezentat un nou prilej de mare bucurie pentru toți iubitorii culorilor galben-albastre. Show-ul de pe scena amplasată între Palatul Administrativ și cel al Culturii a debutat la ora 17.00 cu mai multe concursuri, în care cei mai tineri dintre suporteri și-au demonstrat abilitățile tehnice, toți participanții primind premii constând în produse promoționale oferite de FC Petrolul.

O oră mai târziu, foștii jucători ai Petrolului au avut parte de un moment special, iar atmosfera emoționantă a cuprins întreaga asistență. 36 dintre foștii fotbaliști, parte integrantă a istoriei de 90 de ani a Petrolului, au răspuns invitației de a fi prezenți la acest eveniment și au urcat pe scena în ovațiile mulțimii. Publicul și-a amintit de fiecare dintre ei și i-a aplaudat pe Doru Tudorie, Alexandru Pall, Ștefan Preda, Constantin Ștefan, Marius Măldărășanu, Nicolae Constantin, Laurențiu Costache, Nicu Lazăr, Mihai Tudor, Sandu Pitulice, Cristian Ene, Bogdan Zahiu, Gheorghe Orlando, Dragoș Mihalache, Valeriu Răchită, Daniel Chiriță, Camil Oprișan, Mircea Dridea, Octavian Grigore, Costel Ilie, Ion Cojocaru, Ion Haralambie, Adrian Toader, Ciprian Pura, Eduard Iuhasz, Decu Crângașu, Silviu Crângașu, Gheorghe Liliac, Virgil Dridea, Petre Butufei, Octavian Dincuță, Lucian Sotir, George Marin, Victor Angelescu, Nicolae Nuță și Florin Pârvu. În semn de recunoștință, toți au primit diplome de excelență pentru întreaga activitate desfășurată de-alungul timpului la FC Petrolul, însă revederea cu suporterii a fost neprețuită.

La ora 19.00, actuala generație a lupilor a avut parte de o primire entuziasmantă, marea galben-albastră făcându-i să se simtă exact ca pe stadion. Fiecare dintre jucători și-a strigat, la rându-i, dragostea pentru Petrolul, demonstrată până acum în atâtea rânduri prin angajamentul arătat pe gazon. Discursul scurt, dar plin de esență al tehnicianului Răzvan Lucescu a declanșat beatitudinea în rândul celor peste 8.000 de susținători: ”Tot ce facem este pentru voi! Simțim în timpul meciurilor cu câtă dragoste ne încurajați și asta ne dă o forță și mai mare! Vă mulțumim că sunteți alături de noi, iar ceea ce se întâmplă aici este de-a dreptul incredibil!”. Finalul a fost unul de poveste, maestrul George Nicolescu a urcat pe scenă și, alături de echipă și suporteri, a interpretat imnul Petrolului.

A fost o seară fascinantă, în care fanii au demonstrat, încă o dată, că dragostea pentru echipa lor de suflet nu cunoaște margini, iar numele de Petrolul a fost, este și va râmâne un adevărat simbol pentru Ploiești.

FC Petrolul le mulțumește miilor de suporteri pentru comportamentul civilizat, dar și pentru atmosfera senzațională creată la acest eveniment și îi așteaptă în număr cât mai mare la meciurile echipei de pe stadionul ”Ilie Oană”.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s