Azi dimineata a fost cutremur in Prahova


 

Potrivit înregistrărilor Institutului Național pentru Fizica Pământului, un cutremur cu magnitudinea de 2,9 grade pe scara Richter s-a produs marți în Prahova, la ora 11.17.

Cutremurul, înregistrat la o adâncime de 83 km, s-a produs în apropierea localităților Mizil (5km), Urziceni (31km), Buzău (33km), Ploiești (35km), Boldesti-Scaeni (35km).

http://www.phon.ro

Răzvan Lucescu a fost prezentat oficial la Petrolul Ploieşti .


**VIDEO** Lucescu jr: "Cosmin e primul care m-a sunat şi am acceptat să ajut. E aproape imposibil să luăm titlul"

Răzvan Lucescu a fost prezentat oficial la Petrolul Ploieşti, într-o conferinţă de presă .

Acesta a semnat un contract pe un an şi jumătate cu noua sa formaţie, însă există şi posibilitatea unei despărţiri în vară, conform unei clauze.

Noul antrenor al “Lupilor Galbeni” a ţinut să-l felicite pe predecesorul său, Cosmin Contra – plecat la Getafe – pentru rezultatele obţinute.

“Munca depusă aici de Contra a fost excepțională. Petrolul a realizat în ultimii 2 ani lucruri fantastice. Dacă acum 3 ani era în Liga a doua, anul trecut a terminat pe podium și a câștigat Cupa. Acum este pe 3, în semifinalele Cupei. Sunt fericit că lumea s-a gândit la mine că pot continua cele 12 etape și îmi doresc să jucăm finala Cupei. Nu vor fi meciuri simple, noi va trebui să ne concentrăm la fiecare joc, să dăm absolut totul pe teren.”, a declarat Răzvan Lucescu.

“Nu aveam de gând să revin până în vară”

Noul antrenor al Petrolului a dezvăluit că prietenul său Cosmin Contra este cel care l-a convins să preia un proiect din mers.

“Nu aveam de gând să revin până la vară, a fost o experiență fantastică și utilă în ultimul an și jumătate. Eram dornic să reiau și să merg în străinătate. Chiar dacă mi s-ar fi oferit altă echipă în Liga 1 aș fi refuzat. Am acceptat să ajut pentru că a plecat Contra, sunt mândru că am fost ales să continui munca lui. Am semnat pe un an și jumătate, dar la finalul acestui sezon ne vom așeza la masă, vom analiza și vom vedea dacă vom continua. Cosmin a fost primul care m-a sunat, mi-a spus că are oferta de la Getafe, că se simte responsabil pentru suporteri, m-a întrebat dacă aș fi interesat. Am discutat după meciul de la Ceahlăul, am discutat și am venit cu mare entuziasm. Nu am venit cu gândul de a pleca imediat, trebuie să vedem cum ne simțim împreună și vom decide. Dacă voi avea o ofertă dintr-un campionat puternic, o voi lua în calcul. Până atunci voi da totul și voi încerca să continui cu Petrolul pe drumul bun pe care este în acest moment, a mai afirmat Lucescu jr.

Un titlu cu Petrolul, cât 10 ale Stelei

Tehnicianul “găzarilor” a comentat şi pe marginea şanselor pe care echipa sa le are la câştigarea campionatului.

“Este aproape imposibil să mai câștigăm campionatul. Steaua are 7 puncte în plus, ei trebuie să piardă mai multe meciuri, Petrolul să nu facă niciun pas greșit. Steaua are un plus de dat de toată istoria clubului, de experiența jucătorilor care au participat în Europa League și UCL. Un titlu câştigat aici, pentru suporteri, pentru conducere, pentru club, ar însemna poate cât 10 titluri câştigate de Steaua. În Cupa României, cu Astra, îmi doresc să fim noi cei care mergem mai departe. În Cupă este posibil orice.”, a mai spus Răzvan Lucescu.

Clauza din contract

Finanţatorul grupării prahovene, Dan Capră, a afirmat că s-a consultat cu fostul antrenor Cosmin Contra în privinţa celui pe care urma să-l numească pe banca tehnică şi a dezvăluit în ce condiţii va mai continua Răzvan Lucescu la echipă şi din vară.

“Hotărârea a fost luată de mine în urma unei discuții pe care am avut-o cu Cosmin Contra înaintea meciului cu Ceahlăul și împreună am luat decizia de a-l înscăuna pe Răzvan pentru următorul an și 3 luni de zile, cu opțiunea dacă va dori din vară să continue, dacă nu va avea o ofertă din străinătate. Îi urez baftă și sper ca la final să ne bucurăm împreună de rezultate cât mai frumoase.”, a declarat Dan Capră.

45 de ani are Răzvan Lucescu

În iunie 2015 îi va expira lui Răzvan Lucescu înţelegerea cu Petrolul .

 

Vezi video aici : 

sursa:www.digisport.ro

Premiul Competiției NESsT de 19.000 de dolari pentru CONCORDIA


Premiul Competiției NESsT de 19.000 de dolari pentru CONCORDIA

Organizația Umanitară CONCORDIA a aplicat în vara anului 2013 cu unul dintre cele mai provocatoare proiecte lansate până acum, Brutăria CONCORDIA, la Competiția Întreprinderilor Sociale organizate de Fundația NESsT România.

Din totalul de de 83 de aplicații, doar 22 au fost selectate pentru a doua etapă și doar 12 au intrat în etapa finală, în urma căreia organizația noastră a fost desemnată câștigătoare.

În cadrul festivității de premiere din data de 4 martie, CONCORDIA a primit Premiul Competiției NESsT pentru Întreprinderi Sociale 2013-2014 pentru dezvoltarea Brutăriei CONCORDIA și rezultatele obținute privind integrarea socio-profesională a tinerilor dezavantajați.

Premiul are o valoare de 19.000 de dolari, bani care vor fi folosiți exclusiv pentru dezvoltarea Departamentului de Marketing al Brutăriei CONCORDIA și a punctelor de vânzare. De asemenea, CONCORDIA va deveni membru în portofoliul NESsT de întreprinderi sociale, și va beneficia de finanțare și consultanță în dezvoltarea afacerii pentru o perioadă de un an.

Mulțumim pe această cale colegilor și Echipei NESsT pentru implicarea și sprijinul acordat!

Conferinţă “Pe urmele … numelui”


Conferinţă “Pe urmele … numelui” susţinută de harismaticul pr. dr. Claudiu Băzăvan va avea loc pe 17 martie, de la ora 19.00, la Hotel Prahova Plaza în Ploieşti.

 În eventualitatea că  nu aţi participat la prima conferinţă despre nume a părintelui Claudiu Băzăvan şi dacă doriţi să aflaţi semnificaţia numelui pe care îl purtaţi, vă rugăm să vă înscrieţi accesând pagina noastră de internet http://www.intalnirideconstiinta.ro/evenimente/pe-urmele-numelui/

De neoprit… Energia Rovinari – CSU Asesoft 74-95 (36-52)


Energia: Watson, Darby, Troupe, Milosevic, Jazvin
CSU Asesoft: Popovic, Mohammed, Guțoaia, Burlacu, Lee

Apropierea turneului final al Cupei României i-a făcut pe campioni să ia pulsul Energiei Rovinari, nimeni alta decât adversara din semifinalele întrecerii. A rezultat o partidă spectaculoasă, condimentată cu multe aruncări de la distanță, al cărei deznodământ a fost lesne de anticipat încă de la jumătatea sa.

La Tg. Jiu, băieții lui Arnautovic și-au făcut meciul ușor din prima repriză. După un start ceva mai echilibrat de joc, în care cele două echipe au alternat la conducere, iar Guțoaia a avut duelul său, la distanță, cu Milosevic, lucrurile au intrat pe făgașul normal. Fără a-i oferi lui Watson posibilități prea multe de exprimare și, totodată, destul de atenți la „magia” lui Darby, ploieștenii au înscris coș după coș, cu Guțoaia în rolul principal.

În ziua în care a împlinit 24 de ani, gălățeanul și-a „trecut în rezervă” adversarul direct, americanul Troupe – deloc un novice în Liga Națională, având o prestație mai mult decât modestă în prima repriză. De altfel, evoluția Asesoftului a crescut în intensitate odată cu jocul tot mai consistent, la finalizare, al tandemului Guțoaia – Mohammed, care a contribuit cu 44 de puncte până la pauză.

Jocul a respectat aceleași coordonate și la reluare, chiar dacă „alb-albaștrii” au redus turația motoarelor în fața unei formații nesigure în forțele proprii. Popovic și Adamovic și-au împărțit minutele pe poziția 1, în timp ce Krapic a avut grijă să-și selecteze corect aruncările, pentru a încheia cu un procentaj de 100% din acțiune. În plus, croatul a stabilit scorul final în chiar ultima secundă a meciului, înscriind de la peste 9 metri, cu toată opoziția lui Milosevic.

Principalul marcator al Asesoftului a fost Adrian Guțoaia, cu 34 de puncte, acesta încheind la 3 recuperări și 2 pase decisive distanță de un „triple-double”, în de departe cea mai bună prestație a sa în Liga Națională. După meciul de la Tg. Jiu, pentru ploieșteni urmează o altă partidă în deplasare, duminică, la Cluj, într-un nou episod din clasicul baschetului românesc al ultimilor ani.

Scorul pe sferturi: 22-23, 14-29, 24-24, 14-19

Energia Rovinari: Watson (4p, 3rec, 4pd), Troupe (7p, 1cap, 1×3), Darby (17p, 3pd, 2cap), Jazvin (9p, 6rec), Vlaicu (1rec), Karpelesz (9p, 3pd, 1×3), Milosevic (21p, 11rec, 3pd, 1×3), Keerles (7p, 3rec, 1×3)
Echipa: 2p-53%, 3p-31%, FT-76%, 26rec, 14pd, 17mp, 7mc, 3cap

CSU Asesoft: Adamovic (8p, 2rec, 6pd, 2×3), Burlacu (7p, 3rec, 3pd, 1×3),Mohammed (22p, 4rec, 3pd, 1×3), Tica (5p, 5rec), Lee (11p, 5reec), Krapic (8p, 2rec, 2×3), Popovic (3rec, 4pd), Guțoaia (34p, 7rec, 8pd, 3×3)
Echipa: 2p-64%, 3p-53%, FT-63%, 30rec, 24pd, 15mp, 5mc

sursa :www.csuasesoft.ro

Ploiestenii cu venituri nete sub 3000 de lei vor circula gratuit cu mijloacele de transport in comun


 

 

Consilierii PSD și PNL au inițiat un proiect de hotărâre care va fi dezbătut  în ședința extraordinară a Consiliului Local Ploiești, prin care cetățenii municipiului, cu venituri nete sub 3000 de lei, vor putea folosi mjiloacele de transport public în comun fără să plătească nimic.

Dacă proiectul va fi aprobat, miercuri, se prevede că gratuitatea pe liniile de autobuz, troleibuz și tramvai aparținând  S.C. Transport Călători Express S.A.  (fost RATP) Ploieşti se va aplica în perioada 31.03.2014 – 31.12.2015.

Gratuitatea se acordă doar celor care locuiesc în Ploiești, pe baza unei autorizaţii de călătorie eliberată prin casieria colectoare din incinta societăţii şi punctele de vânzarea a legitimaţiilor de călătorie.

Pentru a acoperi costurile, SC Transport Călători Express SA a solicitat Primăriei Ploiești subvenții de 62.970.000 lei – în 2014 și de 64.544.249 lei – în 2015. În total, administrația va achita peste 28 milioane de euro, ceea ce face acest proiect unul extrem de costisitor.

Ideea a fost lansată de primarul Iulian Bădescu, în urmă cu 1 lună. Edilul speră ca pe perioada lucrărilor de reabilitare a liniilor de tramvai 101 și 102, lucrări estimate la 59 milioane de euro, ploieștenii vor renunța la autoturisme și vor circula în special cu autobuze.

sursa:www.max-media.ro