Fondurile europene vor creste bugetul Ploiestiului cu 222 de milioane de lei


 

Fondurile europene cresc bugetul consolidat al Ploiestiului cu 222 de milioane de lei

 

• Investiţiile majore din acest an, realizate pe proiecte finanţate de UE

Miercuri, la Teatrul „Toma Caragiu” din Ploieşti, primarul Iulian Bădescu a prezentat, în amănunt, în faţa unei săli arhipline, cum va arăta bugetul consolidat al municipiului în acest an, proiect care va fi supus aprobării, astăzi, consilierilor locali.

„Anii 2014 şi 2015 vor fi nişte ani fantastici pentru municipiul Ploieşti”, a declarat, optimist, edilul oraşului, în deschiderea prezentării. Iulian Bădescu a arătat că veniturile totale ale municipalităţii se vor ridica la circa 735,2 milioane de lei, punând la socoteală, pe lângă bugetul local – estimat la 492 de milioane de lei – fondurile europene (222 de milioane de lei) şi un rest dintr-un credit BRD de aproape 21 de milioane de lei.
„Aş vrea să încep această dezbatere într-un ton optimist, un ton pe care rareori l-aţi regăsit la administratorii publici ai municipiului Ploieşti în această perioadă postdecembristă. În 2014 şi în 2015, municipiul va beneficia de cei mai mulţi bani pentru investiţii din istoria acestui oraş. Acesta este un adevăr şi îl veţi simţi cu toţii pe propria piele: praf, noroi, camioane, şantiere. Practic, pentru prima dată în istoria oraşului nostru, 2014 va fi un an în care bugetul de investiţii directe poate fi considerat un buget– raportat la bugetul de investiţii local– aferent a 10 ani de investiţii. În 2014 şi în 2015, în Ploieşti vor intra aproape 80 de milioane de euro, în timp ce bugetul anual de investiţii, bugetul propriu al municipalităţii va fi în jur de 7-8 milioane de euro. În aceşti doi ani – 2014 şi 2015 – vom investi cât în 10 ani“, a precizat primarul Iulian Bădescu, în deschiderea dezbaterii publice de la Teatrul „Toma Caragiu”.
Din bugetul consolidat al Ploieştiului pentru acest an, cea mai mare pondere a cheltuielilor o vor avea cheltuielile de funcţionare (42,46%), urmate de investiţiile din fonduri europene (30,22%).
În proiectul de buget prezentat ploieştenilor de primarul Iulian Bădescu au apărut informaţii referitoare la ajutoarele municipale, printre care şi calculul referitor la transportul în comun gratuit, după demararea lucrărilor la căile de rulare ale tramvaielor 101 şi 102. Practic, pentru transportul public gratuit, suma prevăzută în buget se ridică la 61,8 milioane de lei, rămânând în vigoare categoriile de persoane care beneficiază şi în prezent de gratuitate, la care se adaugă ploieştenii cu un venit mai mic de 3000 de lei, pentru care efortul bugetar se va ridica la circa 27 de milioane de lei, conform calculelor făcute de reprezentanţii municipalităţii. Se menţin, de asemenea, în buget, ajutoarele municipale pentru încălzirea locuinţei cu energie termică, gaze naturale, lemne şi energie electrică (pentru 16.000 de apartamente şi 5000 de case), a căror valoare depăşeşte 13 milioane de lei, plus subvenţiile acordate pentru acoperirea diferenţei de preţ şi tarif la energia termică livrată populaţiei, de circa 9,7 milioane de lei.
Investiţiile se vor ridica, în 2014, la aproximativ 373 de milioane de lei, cea mai mare sumă provenind din fonduri europene (222 de milioane de lei), dintr-un credit de 79 de milioane de lei – pe care municipalitatea intenţionează să-l contracteze – din bugetul local (circa 51 de milioane de lei) şi din restul rămas dintr-un alt credit intern, de aproape 21 de milioane de lei.
Proiectele cu finanţare europeană care vor intra în linie dreaptă în cursul acestui an sunt cele mai importante lucrări ce vor fi efectuate în Ploieşti, până la sfârşitul anului 2015: refacerea integrală a căilor de rulare a liniilor de tramvai, pasajul de la Gara de Vest (care va aduce îmbunătăţiri substanţiale traficului în zonă), parcul municipal Ploieşti Vest şi centrul de excelenţă în afaceri pentru tineri, precum şi transformarea unei cazărmi în cămin pentru bătrâni. Şi simbolul Ploieştiului, singurul hipodrom de trap din România, va intra pe lista investiţiilor cu fonduri europene, după încheierea tuturor contractelor de lucrări pentru celelalte proiecte finanţate prin programele UE.

sursa:www.ziarulprahova.ro

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s