Petrolul – Chernomorets Odessa 0-1 ( amical in Antalya )


 

 Petrolul a înfruntat astăzi pe Chernomorets Odessa, în primul meci din al doilea stagiu de pregătire în Turcia. Contra a început meciul cu o formulă de echipă din care a lipsit Zicu şi în care Mutu a fost căpitan. De asemenea, Hoban a jucat în prima parte a jocului în postura de fundaş central, iar cuplul de mijlocaşi centrali trimis pe teren în startul partidei a fost alcătuit din Romario Pires şi De Lucas. Prima repriză a fost una slabă, Chernomorets având ocaziile mari de gol, apărute după mingi pierdute uşor la mijlocul terenului de Morar şi Romario. Pecanha a fost salvator, intervenind de două ori în aceeaşi fază, în finalul primei reprize.Pe faza de atac, Petrolul a vut doar două oportunităţi, prin Morar şi Mutu, dar fără a nimeri cadrul porţii adverse. În partea secundă s-a jucat mai bine, cu un ritm mai ridicat, dar echipa care a condus jocul, o bună perioadă, a fost Chernomorets. Ucrainienii au marcat singurul gol al meciului în min. 58, din penalty, prin Antonov. Gerson a fost petrolistul care a făcut faultul, dar faza a început din nou cu o minge pierdută în faţă de Manasse, fundaş stânga în repriza a doua. După ce ucrainienii au mai ratat două şanse bune de a-şi majora avantajul, Petrolul a forţat în final egalarea. Zicu, intrat la pauză, şi Mutu au creat cea mai periculoasă fază de atac a ploieştenilor, în ultimul minut, dar şutul lui Mutu a fost pe centrul porţii şi a fost respins de portarul ucrainienilor. S-a încheiat 1-0 pentru echipa din Odessa, mai bună la acest joc, Chernomorets urmând să joace la finalul acestei luni cu Lyon, în 16-imile Europa League. De partea cealaltă, Petrolul mai are multe de pus la punct până la startul oficial din acest an. Următorul meci test al petroliştilor va avea loc duminică, împotriva lui Sheriff Tiraspol.

– See more at: http://www.jurnalulph.ro/sport/6031-petrolul-a-fost-invinsa-de-chernomorets.html#sthash.pkMg5MHY.dpuf

sursa:www.jurnalulph.ro

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s