‘Lupii galbeni ” au participat la ‘Pomana Porcului ” de la Crama Seciu


“Lupii” au intrat în febra CrăciunuluiChiar dacă mai au două meciuri de disputat până la venirea vacanţei, petroliştii s-au aliniat, astăzi, datinilor specifice finalului de an, participând la “pomana porcului”. Jucătorii lui Cosmin Contra au răspuns invitaţiei primite din partea Cramei Seciu, acolo unde au participat la ritualul tradiţional al unui astfel de moment, unul cu siguranţă inedit pentru fotbaliştii străini din lot. Nu şi pentru români, Ovidiu Hoban punând mâna pe cuţit şi ajutând la curăţarea animalului sacrificat.

Strânşi în jurul unui foc de tabără, “lupii” s-au încălzit cu o ţuică fiartă sau un vin fiert, iar unii dintre ei şi-au făcut curaj să guste din porcul proaspăt pârlit. “Noi obişnuim ca, o dată pe săptămână, să ieşim cu toţii la masă. Acum am vrut să respectăm obiceiurile româneşti şi să le arătăm jucătorilor străini care este tradiţia noastră de sărbători”, a explicat Cosmin Contra, cel care le-a promis elevilor săi că-i va scoate, din nou, la masă la începutul săptămânii viitoare, dacă vor câştiga meciul cu “U” Cluj, ce se va disputa duminică, zi în care tehnicianul va împlini 38 de ani.

“Lupii” au intrat în febra Crăciunului

“Lupii” au intrat în febra Crăciunului“Lupii” au intrat în febra Crăciunului“Lupii” au intrat în febra Crăciunului“Lupii” au intrat în febra Crăciunului“Lupii” au intrat în febra Crăciunului“Lupii” au intrat în febra Crăciunului“Lupii” au intrat în febra Crăciunului“Lupii” au intrat în febra Crăciunuluisursa:

http://www.republicanul.ro

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s