„Republica Moldova și România, înainte și după Summit-ul de la Vilnius”


În contextul Summit-ului Parteneriatului Estic de la Vilnius, la care va participa și Republica Moldova, Liga Studenților Basarabeni din Ploiești organizează o dezbatere publică cu tema „Republica Moldova și România, înainte și după Summit-ul de la Vilnius”. Evenimentul va avea loc miercuri, la data de 27 noiembrie la ora 14:30 în Sala Beta, în incinta Hotelului Central Ploiești.

Summit-ul se va desfășura pe 28 și 29 noiembrie. Republica Moldova speră să parafeze cu Uniunea Europeană Acordul de Asociere și Acordul de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător, care oferă oportunitatea intensificării procesului de dezvoltare a țării în domeniul educațional, social, comercial și cultural. Acestea înseamnă un pas înainte pentru populația țării care va beneficia de îmbunătățiri importante și acces la resurse europene care duce la noi inițiative.

LSB Ploiești, împreună cu organizațiile de studenți basarabeni din România, susține traseul european prin activitățile sale și proiectele care au ca scop informarea atât a tinerilor aflați la studii în România, cât și a populației din Republica Moldova despre cât de important este acest pas pentru țară și pentru viitorul acesteia.

​      Vă informăm ​despre faptul ​că la acest simpozion au mai fost invitați​:

– reprezentanți ai Ambasadei Republicii Moldova în România

– reprezentați ai Centrului Român de Politici Europene​

– Mircea Cosma – preşedintele Consiliului Judeţean Prahova
– Marius  Șerșea – prefectul județului Prahova

– Ioan Popescu – junalist independent

– Daniel Dimache – director Gazeta de Prahova

– Reprezentant al FAB România

– Reprezentanți ai LSBP

– Reprezentanți ai Ligii Studenților UPG Ploiești

Liga Studenților Basarabeni din Ploiești este o Organizație Non-Guvernamentală, non-profit, apolitică, înființată în 2011, reprezentată de studenții și elevii care își fac studiile în Ploiești. Are ca scop primordial susținerea elevilor şi studenţilor din Republica Moldova, în procesul de integrare în societatea românească, precum și implementarea ideilor comune în diverse proiecte și activități de formare socio-culturală.

Membru al Federaţiei Asociaţiilor de Basarabeni din România (FAB România) formată din 14 asociaţii de tineri basarabeni din diferite centre universitare, aflaţi la studii în România.

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s