Fara emotii… Vikingur Gota-PETROLUL 0-4


După 3-0 la Ploieşti, Petrolul a învins-o pe Vikingur şi în Feroe, scor 4-0. În turul III preliminar, prahovenii vor evolua împotriva olandezilor de la Vitesse.

Ceaţa din Feroe putea duce la amînarea meciului şi la complicarea programului pentru ploieşteni, însă echipa lui Cosmin Contra a avut noroc. Condiţiile meteo au revenit aproape de normal pînă la ora meciului, iar partida a putut începe fără probleme. Şi a început perfect. Scorul era deja 1-0 încă din minutul 5, după ce Gregersen a deviat un balon în propria poartă.

Hamza şi-a trecut şi el numele pe tabelă şase minute mai tîrziu, după o acţiune pe cont propriu, iar jucătorii au apăsat imediat pe frînă. Contra a schimbat liniile după pauză, introducîndu-i pe teren pe Achim şi Mustivar. Tunisianul Hamza pare să-şi fi regăsit din nou pofta de goluri, reuşind să transforme impecabil o lovitură liberă de la 18 metri în minutul 63.

Grozav, cel care l-a înlocuit pe african două minute mai tîrziu, n-a ratat nici el ocazia să îşi treacă numele pe lista marcatorilor, bifînd al treilea gol împotriva lui Vikingur în cele două partide. 7-0 la general, iar Petrolul însoţeşte Astra şi Pandurii în turul III preliminar al Europa League.

Vikingur: Turi – B. Hansen, Lervig, H. Jacobsen, E. Jacobsen – Vatnhamar, A. Gregersen – Petersen, Bartalstovu, S. Jacobsen – Justinussen
Rezerve: Rasmussen, B. Gregersen, Hjart. Hansen, Djurhuus, Sorensen, Hed. Hansen, Djordjevici

Petrolul: Bornescu – Naziri, Manasse, Hoban, Guilherme – Teixeira, De Lucas – Boudjemaa, Romario, Morar – Hamza
Rezerve: Valincius, Geraldo, Grecu, Achim, Mustivar, G. Grozav.

sursa:www.gsp.ro

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s