“Socant “…Potrivit Digi 24,Primaria Ploiesti a decontat abonamente de transport pentru 207 persoane decedate


Şi morţii merg cu autobuzul. Pare sinistru, dar este adevărul scos la iveală în urma unui control al Curţii de Conturi Prahova. Potrivit inspectorilor, anul trecut, Primăria Ploieşti a decontat transportul a sute de pensionari decedaţi.

În urma controlului s-a descoperit că, în 2012, Primăria Ploieşti a plătit nelegal peste 223.000 de lei, pentru gratuităţi pe transportul public. Concret, peste 3.600 de beneficiari nu îndeplineau condiţiile de acordare a gratuităţii. Printre aceştia figurează şi 207 de persoane decedate, dar şi 69 de pensionari care primesc lunar peste 3.000 de lei.

Practic, inspectorii Curţii de Conturi au venit cu un program în care au introdus numele beneficiarilor de abonamente decontate de Primărie. Au fost corelate datele primite de la Evidenţa Populaţiei, cu cele de la Casa de Pensii şi aşa au descoperit neregula.Conducerea primăriei Ploieşti încearcă acum să scoată banii de la RATP pentru deconturi, şi evident, să afle unde au ajuns banii daţi pentru călătorii decedaţi.

sursa:digi24.ro 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s